Acest apel a fost lansat în timpul unei convorbiri telefonice pe care Hollande a avut-o cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko şi cu cancelarul federal german Angela Merkel, la cererea liderului ucrainean, pentru a trage unele concluzii asupra situaţiei din Ucraina.

„Hollande a amintit poziţia constantă a Franţei cu privire la anexarea ilegală a peninsulei Crimeea, care nu va fi recunoscută”, se mai spune în comunicat.

„După cum s-au angajat părţile, toate acordurile de la Minsk trebuie respectate şi puse în aplicare în cele mai bune termene”, a declarat Hollande. El a chemat părţile implicate să se abţină de la orice escaladare, care ar face acest obiectiv şi mai dificil de atins".

În acest context, el a subliniat din nou angajamentul Franţei şi a amintit disponibilitatea sa pentru o nouă întrevedere în "format Normandia", care îi reuneşte pe liderii francez, german, rus şi ucrainean, Francois Hollande, Angela Merkel, Vladimir Putin şi Petro Poroşenko. Prima reuniune în acest format a avut loc la 6 iunie 2014, în marja celebrării a 70 de ani de la Debarcarea aliaţilor în Normandia.

Preşedintele francez a subliniat că o reglementare paşnică a situaţiei din estul Ucrainei trece prin restabilirea securităţii, prin punerea în aplicare a unui armistiţiu durabil şi organizarea de alegeri în cadrul legii ucrainene şi respectării criteriilor internaţionale.

Tensiunile dintre Rusia şi Ucraina cu privire la Crimeea s-au amplificat vineri, după ce Moscova a anunţat că a desfăşurat în această peninsulă sisteme de apărare antiaeriană şi antirachetă de ultimă generaţie, S-400.

Această desfăşurare era aşteptată, în condiţiile în care un responsabil rus a anunţat acest lucru în urmă cu o lună, însă ea intervine într-un moment de tensiune maximă între cele două ţări, în conflict după instalarea la putere a forţelor prooccidentale în Ucraina.