ONG-ul cu sediul în New York a raportat utilizarea de cel puţin 18 ori a unor bombe incendiare începând din luna iunie, care au făcut peste zece răniţi.

„Există dovezi incontestabile' că Rusia a sprijinit avioanele guvernului sirian în aceste atacuri”, a afirmat HRW.

Directorul diviziei Arme a HRW, Stephen Goose, a cerut 'guvernelor sirian şi rus să oprească imediat atacurile asupra zonelor civile cu arme incendiare'.

„Atacurile ruşinoase cu arme incendiare în Siria reflectă încălcarea scandaloasă a dreptului internaţional care limitează utilizarea acestui tip de arme”, a mai spus Goose.

Armele incendiare pot provoca arsuri extrem de dureroase ale pielii şi ale căilor respiratorii. Victimele care supravieţuiesc suferă adesea din cauza sechelelor fizice şi psihologice ca urmare a cicatricilor şi a mutilărilor pe care le provoacă aceste arme.