Astfel, Obama urma să participe la o colectare de fonduri a Partidului Democrat luni seara, la Martha's Vineyard, o insulă în apropiere de coastele statului american Massachusetts, unde îşi petrece vacanţa împreună cu soţia sa Michelle şi cele doua fiice, Malia şi Sasha.

Democraţii Hank Goldberg şi soţia sa Carol au organizat evenimentul la reşedinţa lor din Chilmark, acelaşi oraş unde preşedintele îşi închiriază casa de vacanţă.

Preşedintele avea programat să susţină un discurs, dar presa nu era invitată să asiste şi la întrebările pe care urmau să i le adreseze lui Obama cei circa 60 de donatori.

Încasările de luni seara vor fi remise campaniei lui Hillary Clinton, Comitetului Naţional Democrat şi Partidului Democrat din diferite state ale ţării.

Hillary Clinton nu urma să participe la acest eveniment.

Casa Alba a declarat că preşedintele Obama este dornic să facă campanie şi să o ajute pe cea care i-a fost secretar de stat.