Castro, retras de la putere de aproape un deceniu din cauza unor probleme de sănătate, abordează în articolul său chestiuni precum problema suprapopulării la nivel mondial, armele nucleare, tentativele SUA de a-l lichida şi importanţa educaţiei, în articolul intitulat „Ziua de naştere” şi publicat de portalul oficial Cubadebate.

„Specia umană se confruntă astăzi cu cel mai mare risc din istoria sa. Specialiştii în aceste teme sunt cei care pot face cel mai mult pentru locuitorii acestei planete, al căror număr a crescut, de la un miliard la finele lui 1800, la 7 miliarde la începutul lui 2016. Câţi locuitori va avea planeta noastră peste doar câţiva ani?”, se întreabă Castro. El Lider Maximo susţine în articolul său că „cei mai străluciţi oameni de ştiinţă, al căror număr se ridică acum la câteva mii, sunt cei care pot răspunde la această întrebare şi la multe altele de importanţă crucială”. „Mijloacele tehnice moderne ne-au permis să scrutăm Universul. Mari puteri precum China şi Rusia nu pot fi supuse ameninţărilor de folosire a armelor nucleare. Sunt popoare extrem de curajoase şi de inteligente”, scrie Castro.

La un an şi jumătate de la începerea procesului istoric de dezgheţare a relaţiilor dintre Cuba şi SUA, Fidel Castro consideră că discursului preşedintelui american Barack Obama, rostit în mai, cu ocazia vizitei sale în Japonia, „i-a lipsit măreţia”. „I-au lipsit cuvintele pentru a-şi cere iertare pentru uciderea a sute de mii de oameni la Hiroshima, în pofida faptului că ştia efectele bombei (atomice lansate de SUA asupra acestui oraş în 1945)”, a scris Castro, care adaugă: „La fel de criminal a fost şi atacul de la Nagasaki, oraş pe care stăpânii vieţii l-au ales la întâmplare. Din acest motiv trebuie insistat pe nevoia de a menţine pacea şi ca nicio putere să nu poată avea dreptul să ucidă milioane de fiinţe umane”.

În articol, care începe cu propoziţia „Mâine voi împlini 90 de ani”, liderul cubanez îşi aminteşte de locul în care s-a născut, Birán, în provincia Holguín, dar şi de tatăl său, Angel Castro, de origine spaniolă. „Ce-i mai plăcea să stea la discuţii atunci când ieşea din casa din Birán! Acolo era stăpânul pământurilor pe care se cultiva sfeclă de zahăr şi alte roade ale pământului. Dar în Pinares de Mayarí nu era stăpân, ci arendaş, ca mulţi alţi spanioli, care au fost stăpânii unui continent în virtutea drepturilor oferite de o Bulă Papală”, scrie Castro. O bulă „despre a cărei existenţă nu avea habar niciun popor şi nicio fiinţă umană de pe acest continent”, continuă liderul cubanez.

Fidel Castro a fost felicitat sâmbătă cu ocazia zilei de naştere de mai mulţi şefi de stat din lume. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a trimis lui Castro un mesaj de felicitare în care a evidenţiat „contribuţia enormă” a lui Castro la relaţiile de prietenie dintre Havana şi Moscova. „Iubite prieten, primiţi cele mai călduroase felicitări din partea mea cu ocazia zilei dumneavoastră de naştere. În Rusia, vă bucuraţi de un mare respect, în calitate de om de stat notabil care şi-a dedicat întreaga viaţă în slujba poporului cubanez”, a scris Putin în mesajul său, difuzat de biroul de presă al Kremlinului. „Din adâncul inimii, vă doresc multă sănătate, ani mulţi, tărie de spirit şi bunăstare”, se încheie mesajul de felicitare trimis de Putin.

La rândul său, liderul nord-coreean Kim Jong-un i-a trimis lui Castro un cadou, prin intermediul vicepreşedintelui Comitetului de Stat al Republicii Populare Democrate Coreene (RPDC), Choe Ryong Hae care i l-a înmânat vicepreşedintelui Consiliului de Stat al Cubei, Salvador Valdés Mesa, în timpul unei reuniuni dintre cei doi care a avut loc vineri la Havana. „Vizitatorul i-a înmânat vicepreşedintelui cubanez un cadou din partea tovarăşului Kim Jong-un, preşedintele Comitetului de Stat şi liderul Republicii Populare Democrate Coreene, pentru liderul Revoluţiei Cubaneze, Fidel Castro Ruz, cu ocazia împlinirii a 90 de ani”, a spus Valdés Mesa, fără a da detalii despre cadoul făcut.

În ceea ce-l priveşte, preşedintele Venezuelei, Nicolás Maduro, s-a deplasat la Havana pentru a asista la manifestările care se vor desfăşura la teatrul Karl Marx din Havana, menite să marcheze ziua de naştere a lui Fidel Castro. Potrivit ediţiei digitale a ziarului cubanez Granma, Maduro a sosit pe pământ cubanez vineri noaptea, într-o nouă vizită care „va permite constatarea relaţiilor excelente şi frăţeşti existente între popoarele şi guvernele din Cuba şi Venezuela”. Cele două ţări sunt aliaţi istorici, iar defunctul preşedinte venezuelean Hugo Chávez a fost prieten apropiat al lui Castro şi s-a tratat în Cuba de cancerul de care suferea şi care i-a adus în cele din urmă sfârşitul, în 2013.