Potrivit acestui bilanţ publicat de consorţiul Study of Terrorism And Response to Terrorism (START) de la Universitatea din Maryland, cifrele reprezintă 13% din acţiunile teroriste comise în lume în perioada respectivă şi 26% din numărul persoanelor ucise.

Cercetătorii amintesc de asasinarea în octombrie 2002 în Iordania a diplomatului american Laurence Foley de către un mic grup condus de Abu Musab al-Zarkawi, prima acţiune teroristă atribuită de ei unei formaţiuni care va evolua devenind în 2013 structura cunoscută în prezent ca gruparea jihadistă Statul Islamic.

În afară de cele 33.000 de persoane ucise, această grupare şi indivizii izolaţi care îşi reclamă apartenenţa la ea au făcut aproximativ 41.000 de răniţi şi au fost implicaţi în răpirea a peste 11.000 de persoane, relevă studiul.

Între octombrie 2002 şi aprilie 2013, cele două grupări care au precedat Statul Islamic, Al-Qaida în Irak şi Statul Islamic în Irak, au comis atacuri aproape exclusiv (95%) pe teritoriul irakian.

Din mai 2013 până la sfârşitul acelui an, SI a efectuat în medie 46 de atacuri pe lună. Această cifră este depăşită în 2014 prin 106 atacuri lunar şi 102 atacuri lunare în 2015.

Atacul cel mai devastator, potrivit acestui studiu, a fost efectuat în iunie 2014 în Irak, când 1600 de recruţi ai armatei irakiene au fost răpiţi la Tikrit, iar apoi aproape toţi au fost asasinaţi.

În 80% din cazuri, atacurile au fost comise cu explozibili şi doar în 16% cu arme de foc.

Studiul START conţine de asemenea lista a 30 de organizaţii din lume care sunt considerate afiliate la Al-Qaida.

Aceste cifre au fost extrase din baza de date globală asupra terorismului (Global Terrorism Database (GTD), actualizată în fiecare zi de consorţiu, care are înregistrate mai mult de 150.000 de incidente teroriste produse în lume după 1970.