„Există dovezi fizice care indică faptul că balonul sau o parte componentă a acestuia a lovit cablurile,” a declarat Robert Sumwalt, un oficial din cadrul Departamentului american pentru Siguranţa Transporturilor, la o conferinţă de presă organizată în apropierea locului accidentului.

Experţii vor cerceta amănunţit „funcţionarea balonului, pilotul, compania care a operat balonul”, a adăugat Sumwalt.

Administraţia Federală a Aviaţiei şi FBI oferă asistenţă în această anchetă, iar condiţiile meteo nu par să fi fost o problemă, temperatura fiind moderată, iar viteza vântului era scăzută.

Accidentul a avut loc în Caldwell County, o zonă situată în apropiere de Austin şi San Antonio. La bordul balonului se aflau 16 persoane şi nici una nu a supravieţuit.

Aceasta este cea mai mare tragedie de acest gen care a avut loc în ultimii 3 ani. În anul 2013, 19 persoane au murit după ce balonul în care s-a aflat a luat foc în Egipt.