Deutsche Welle: Cum vedeţi relaţiile Rusiei cu Occidentul şi ce impact au ultimele evenimente din Europa asupra scopurilor de politică externă pe care le urmăreşte Moscova?

Igor Munteanu: Moscova trăieşte un anumit moment de glorie stranie, simţindu-se cumva răzbunată de şocurile care au lovit recent Uniunea Europeană. Situându-se de partea scepticilor europeni, Rusia profită din plin de confuzia creată mai nou de rezultatele Brexitului, culminând prin disocierea Marii Britanii de UE după un an extrem de complicat pentru spaţiul comunitar, afectat de valuri succesive de refugiaţi, atacuri teroriste, o creştere economică mediocră şi un avans clar în sondaje pentru curentele xenofobe şi populiste din interiorul UE. Orice slăbiciune a UE este, ca să folosim o metaforă, un dar ceresc pentru cineva care crede cu tărie în vise ori spiritisme şi exact acest lucru se întâmplă cu Moscova, care vede doar ceea ce vrea să vadă. Narativul rusesc se sprijină pe idea că UE este o construcţie decadentă, efemeră, aflată pe marginea prăpastiei şi că a rămas puţin de tot şi europenii vor ceda singuri, realizând că au de pierdut mai mult din sancţiunile impuse Rusiei decât au de câştigat. Folosindu-se de aceste crize ale UE, liderii ruşi cred că vor putea rezolva mai uşor ieşirea din regimul de izolare impus de Occident după rezultatele Brexit-ului, folosind în acest scop o vastă reţea de medii electronice şi tipărite cu bani de propagandă: „Sputnik”, „Russia Today”, Gongo-uri plantate în diverse capitale europene, mişcări populiste şi xenofobe finanţate din bugetul federal al Rusiei, care contribuie la crearea unei false senzaţii că toţi au obligaţii faţă de Rusia şi numai Rusia nu are nici o obligaţie faţă de alţii.

Războiul lansat în Ucraina şi Siria îi serveşte Kremlinului pentru a menţine un nivel înalt de mobilizare internă contra duşmanilor externi. Rusia refuză categoric ideea restituirii teritoriilor anexate în 2008 de la Georgia, în 2014 de la Ucraina, menţinând un control total şi asupra enclavei separatiste cu centrul la Tiraspol. Sancţiunile impuse în 2014 au însângerat economia Rusiei şi puterea de cumpărare a cetăţenilor săi, însă nu şi ambiţiile elitelor sale politice şi militariste de a obţine controlul asupra unor vaste spaţii de proximitate, care i-ar servi ideologic la restabilirea prestigiului global şi contental. Economia Rusiei se prăbuşeşte vijelios ca urmare a sancţiunilor impuse de UE şi SUA, lucru confirmat şi de fostul Ministru al Finanţelor Alexei Kudrin, care afirma recent că Rusia nu mai are bani în Fondul de Stabilizare, în care se ţineau în 2008 aproximativ 160 mlrd $.

DW: Ce vrea Kremlinul cu această vizită a vicepremierului Rogozin în Republica Moldova? Ce e cu această foaie de parcurs despre care a vorbit Rogozin la Chişinău? În general, sesizăm o disponibilitate cumva ciudată a Rusiei de a-şi reface relaţiile cu Moldova. De ce ar face asta după ce a împroşcat ţara cu embargouri ani la rând?

Pe fundalul vizitei Secretarului de Stat J. Kerry la Tbilisi şi Kiev, vizita lui Rogozin la Chişinău poate fi interpretată ca o replică, mesajul căreia nu ar trebui să ne scape. Faptul că J. Kerry evită Chişinăul în această călătorie, îi oferă oficialului rus oportunitatea de a marca un teren politic în care nu s-au potolit pe deplin turbulenţele legate de fraudele bancare din anii 2014-2015, aplicarea Acordului de Asociere este întârziată de lipsa de eficienţă a puterii executive, puternic contestată de opoziţie, dar şi de oamenii simpli, care nu înţeleg de ce anumite partide ascund relaţiile de complicitate cu grupuri criminale, infiltrate în sânul unor bănci şi instituţii de stat. Asistăm astfel la o resurecţie paradoxală a influenţei ruse în Republica Moldova. Dacă Rusia nu a putut împiedica semnarea Acordului de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană, cum a reuşit în cazul Armeniei şi Ucrainei, atunci, în 2016, legitmitatea ştirbită a puterii politice îi serveşte ca o furtună perfectă pentru a-şi lua revanşa, capitalizând pe seama nemulţumirilor legitime ale populaţiei, instabilităţii în economie şi lipsei de proiect naţional.

Mânuind cu iscusinţă arta manipulării şi diversiunii, oficialii ruşi se arată dispuşi să analizeze cererea Guvernului de la Chişinău de a relua exporturile pe piaţa rusă, dar numai dacă acesta va suspenda blocarea regiunii separatiste, înţelegând prin ”blocare” dreptul enclavei de a funcţiona efectiv ca un stat pe deplin independent, clientelar, ancorat bugetului şi spaţiului juridic al Federaţiei Ruse, după modelul Kaliningradului. Acceptarea unui asemenea ”troc” ar servi drept colac de salvare pentru Tiraspol, în cel mai dificil moment al crizei sale regionale, iar pentru Moscova, cererea Chişinăului îi serveşte ca un adevărat ”cui al lui Pepelea” pentru a reveni din nou prin mijloace de control şi comandă, în ciuda retoricii pro-europene pe care partidele aflate la guvernare le mai enunţă cu anumite ocazii. Acceptând vaga promisiune de a oferi în următoarele 4 luni acces pe piaţa sa pentru producătorii agricoli din Republica Moldova, Rusia va putea cere Chişinăului să condiţioneze renegocierea Acordului de Asociere cu UE, pe fundalul unor zeci şi sute de acorduri economice semnate anterior în cadrul CSI şi care ar avea prioritate în ochii Kremlinului faţă de obligaţiile de asociere.

Republica Moldova ar putea uşor luneca într-un nou cerc vicios ale cărui reguli ar fi scrise de Moscova pentru a diminua rolul UE, servind elitelor tranzacţioniste de la Chişinău drept pretext în folosul unei noi schimbări de agendă politică, situaţie în care principalul câştigător ar fi din nou Tiraspolul, principalul beneficiar al recentei vizite a vicepremierului rus Rogozin. Ademenind Guvernul de la Chişinău cu o „Foaie de parcurs”, care nu se ştie dacă şi când ar putea fi aplicată, menţionându-se luna octombrie, ca termen în care s-ar putea reuni din nou Comisia bilaterală ruso-moldovenească şi la care Rogozin deja a anunţat că-i aşteaptă şi pe transnistreni, fără a preciza însă în ce calitate, dar cred că ne putem da seama deja. Accesul la piaţa Rusiei ar fi ca o gură de oxigen pentru producători, dar aici trebuie să fim atenţi cu ce preţ sunt ruşii gata să-şi ridice regimul de embargo… Să nu ne înşelăm! Piaţa de desfacere a Republicii Moldova este UE, comerţul cu Rusia fiind ceva mai mult de 10%, nişele de piaţă fiind ocupate deja de alţii, iar costurile de intrare sunt prohibitive şi economic, dar şi politic. Dacă citim cu atenţie ce-a spus Rogozin la Tiraspol şi Chişinău, atunci este clar mesajul său: Rusia a avetizat Republica Moldova să nu semneze Acordul de Asociere cu UE, iar de embargo Rusia nu este responsabilă. Piaţa rusă este deschisă numai celor loiali, iar cei loiali sunt doar cei care împărtăşesc şi promovează interesele Rusiei în Moldova. Gravitatea acestui mesaj ţine de faptul că oricât nu s-ar opinti anumiţi oficiali să transmită semnalul că prin negocieri ar putea readuce producătorul moldovean pe piaţa rusă, Moscova se comportă ca o nevastă înşelată. Ea nu vrea nimic mai puţin decât renunţarea la Acordul de Liber Schimb Comprehensiv cu UE, iar ţâdula pe care el o numeşte inadvertent ”Foaie de parcurs”, nu poate face imposibilul, nu poate îmbrăca în straie comerciale o pretenţie cu caracter exclusiv politic. Efectele sunt clare pentru mine. Rusia va continua să se folosească de acest document, zăvorât de altfel pentru public, ca de un ”cui al lui Pepelea”, folosindu-se de el pentru a propti, de oricâte ori are nevoie clientela sa de la Tiraspol. Rusia va continua să sfideze regulile generale ale OMC, care obligă statele-membre să se abţină de la aplicarea oricăror bariere care nu servesc comerţului liber şi tot Rusia va continua să muncească la fărâmiţarea şi scindarea teritorială a Republicii Moldova prin grupuri secesioniste care-i servesc intereselor geopolitice cu scopul de a deturna deplin iniţiativa UE în Republica Moldova şi a aliena populaţia de ideile europene.

Nu mă miră cinismul lui Rogozin, cât mă surprind acţiunile puerile ale Guvernului de la Chişinău care a ales cel mai prost moment pentru a avea aşa musafiri - într-o zi de doliu naţional pentru cei deportaţi (6 iulie), în ajunul unui summit NATO crucial unde se vor pune de acord acţiuni de solidaritate colectivă contra unei Rusii agresoare şi în ajunul unei delegaţii extrem de circumspecte din partea FMI care ar dori să vadă concentrare şi perseverenţă la rezolvarea problemelor şi mai puţine acrobaţii politice care crează confuzie şi chiar iritare.

DW: Pe de altă parte, în timp ce Rogozin declara la Tiraspol că militarii ruşi „vor rămâne încă mult timp în Transnistria”, Adunarea Parlamentară a OSCE a cerut retragerea trupelor militare ruse de pe teritoriul Republicii Moldova şi transformarea mecanismului actual de menţinere a păcii în stânga Nistrului într-o misiune civilă sub egida OSCE, iar în discursul său de Tbilisi, şeful diplomaţiei germane şi preşedinte în exerciţiu al OSCE, Frank-Walter Steinmeier, a deplâns faptul că „legăturile personale şi economice ale regiunii transnistrene cu Moldova sunt rupte şi dezvoltarea unei întregi regiuni este blocată”. Avem un mănunchi de elemente din care nu mai înţelegem nimic…

Mulţi dintre noi s-au obişnuit cu ideea că acest oficial rus se îmbată cu propriile mesaje care au de obicei scopul inflamării gratuite a spiritelor şi niciodată pentru a ajuta cu ceva. Nu-mi amintesc să fi existat vreo dată ocazia în care acest oficial rus să fi rezolvat ceva în favoarea relaţiilor bilaterale cu Republica Moldova. În primul rând pentru că însăşi titlul pe care şi-l arondează acest personaj este pretenţios, incorect şi obraznic. Nu înţeleg de ce nici un lider politic din Republica Moldova nu a contestat eticheta cu care acesta se prezintă pest tot,”reprezentant al preşedintelui Rusiei pentru Transnistria”, pentru că aceasta insultă statul Republica Moldova. Un şef de stat străin nu poate numi ”reprezentanţi” pentru regiuni care aparţin altor state decât atunci când îşi trimite guvernatorii săi în colonii. Or, dacă admitem că Moscova îşi supraveghează teritoriile dinafara frontierelor sale prin guvernatori numiţi în acest fel, ar trebui atunci să le numim drept ”teritorii ocupate” şi astfel să adoptăm o politică care să fie adecvată acestei ocupaţii străine şi militarizări permanente a unei regiuni a Republicii Moldova, ori să cerem o ”decolonizare” pe măsura declaraţiilor acestui personaj exotic. Şi în această vizită la Tiraspol, Rogozin a deplâns aşa-zisa ”blocadă a Transnistriei”, repetându-şi gluma sinistră cu ”tancurile ruseşti care nu au nevoie de viză”, calificând drept ”stupide” deciziile Republicii Moldova de a semna asocierea cu UE şi asta chiar înainte de întrevederea protocolară cu premierul Pavel Filip la Chişinău.

Nu cred că discuţiile despre reluarea exporturilor în Rusia conduc spre ceva pozitiv şi undeva. Vizita lui Rogozin este mai degrabă de a fenta UE, atribuindu-şi rolul de ”arbitru auto-invitat” în ajunul alegerilor prezidenţiale (din Moldova) pe care Moscova îşi doreşte foarte mult să le câştige, folosindu-se de clientela sa politică locală şi de totala derută ideologică de pe scena politică a Republicii Moldova, cu partide de stânga sprijinite de oligarhi şi reţele tenebre de business şi cu partide de dreapta cu idei sumare despre business şi extrem de dezbinate. Adeseori, suntem tentaţi să dăm vina pe circumstanţe, pe lipsa de experienţă a unor decidenţi juvenili, pe situaţia grea din economie sau pe nevoia mare de a scoate de sub blocajul comercial agricultura ţării, dar nu observăm că unii decidenţi sunt pur şi simplu străini de moralitate şi de caracter. Este total nepotrivit să te joci de-a ”deschiderea pieţei” cu un stat agresor în condiţiile în care vecinul nostru, Ucraina, luptă pe toată lungimea de front a Donbasului cu gherila, dar şi cu unităţi înarmate până în dinţi de Rusia. Pentru Rusia, Transnistria a însemnat mereu doar un instrument de a bloca procesul de integrare a Republicii Moldova în spaţiul european, având în subsidiar proiectul (mult exagerat de Kremlin) unificării cu România după modelul est-german.

Pe plan intern, însă, Moscova a exploatat controlul deţinut asupra unor resurse strategice: electricitatea şi gazele naturale, coridoarele de transport şi simbolismul relaţiei cu imaginarul colectiv (Rusia) pentru a-şi selecta la Chişinău elite loiale, vulnerabile şi uşor de controlat. Pe de altă parte, Transnistria nu a fost şi, posibil, nu are nici o şansă să fie recunoscută ca stat, nici măcar de Rusia. Ţinut la distanţă, proiectul statului ”independent transnistrean” este tot atât de departe de scopurile pe care şi le stabileşte public ca şi coloniile sovietice de planeta Marte sau ca şi momentul în care gigantul Apple ar fi bătut măr pe pieţele internaţionale de către produsele IT ale inginerilor ruşi. Miza jocului purtat de ruşi este, fără îndoială, controlul agendei în Republica Moldova, recrutarea Transnistriei cu statut de ”jucător de drept de veto” într-o viitoare construcţie de stat, diferită de ordinea constituţională existentă. Este clar că suntem în ajunul unor importante mişcări pe tabla de şah a conflictului transnistrean. Din acest simplu motiv, decidenţii moldoveni au nevoie, ca de oxigen, de o cunoaştere exemplară a liniilor roşii intangibile de care se vor ghida la negocieri şi fără de care diverşi binefăcători străini sau idioţi utili locali ar putea fura mingea din centrul terenului.

DW: Se apropie reuniunea în formatul 5+2 de la Bavaria, iar în spaţiul public au fost trase semnale de alarmă despre anumite cedări pe care ar fi somat să le facă Chişinăul. Cum ar trebui să procedeze negociatorii moldoveni?

Cred că decidenţii de la Chişinău trebuie să fie foarte vigilenţi. Există semnale care denotă o schimbare radicală a poziţiei participanţilor în acest format tradiţional ”5+2”, care deja schimbă anumite principii şi priorităţi, ceea ce ar putea juca şi împotriva principiilor consacrate de Constituţia Republicii Moldova, aducând mai degrabă cu o posibilă capitulare nedeclarată a Moldovei în raport cu Rusia, actorul care continuă să joace un rol disproporţionat în raport cu alţi mediatori şi observatori în materie de securitate, forţe de pacificare, influenţă asupra agendei separatiştilor transnistreni. Este extrem de important ca Guvernul de la Chişinău să poată formula şi apăra o poziţie clară şi principială în cadrul viitoarelor negocieri, care să atragă un consens naţional asupra liniilor roşii intangibile ale Republicii Moldova în procesul de reglementare.

Cu statut de ”linii roşii” ar putea servi următoarele elemente:

(1) Statutul. Republica Moldova nu va recunoaşte niciodată statalitatea Transnistriei în formatul ”5+2” şi nici în afara acestuia. Orice concesii care depăşesc limitele unei autonomii teritoriale vor fi respinse ori suspendate.

(2) Direcţia discuţiilor. Orice discuţii şi negocieri purtate între Chişinău şi Tiraspol trebuie să urmărească doar reintegrarea acestei regiuni în componenţa Republicii Moldova suverane.

(3) Demilitarizarea deplină a regiunii. Forţele militare străine aflate pe teritoriul Republicii Moldova fără acordul autorităţilor centrale sunt ilegale; prezenţa lor contravine Constituţiei şi neutralităţii declarate unilateral de Republica Moldova.

(4) Dialogul ”1+1”: Nerecunoscând Transnistria ca stat, Republica Moldova nu va recunoaşte legalitatea actelor emise de această administraţie. Negociatorii vor purta discuţii doar cu acei reprezentanţi ai regimului transnistreni care nu au comis crime, nu au persecutat cetăţeni ai Republicii Moldova şi care nu promovază scopuri contrare Constituţiei ţării. Cei care se fac vinovaţi de uzurparea puterii de stat în regiunea transnistreană prin acţiuni represive înregistrate, cei care comit infracţiuni contra cetăţenilor Republicii Moldova vor fi investigaţi şi judecaţi conform legislaţiei Republicii Moldova.

(5) Negocierile ”5+2”: Mediatorii şi observatorii trebuie să ţină seama de interesele Republicii Moldova în reglementarea acestui conflict escaladat de prezenţa militară străină ilegală pe teritoriul Republicii Moldova. Concesiile unilaterale nu servesc intereselor naţionale. Orice concesii unilaterale cerute din partea Moldovei, care nu urmăresc scopul reintegrării politice sunt neavenite. Republica Moldova tratează liderii administraţiei separatiste de la Tiraspol ca pe nişte persoane care încalcă legislaţia ţării şi care se fac vinovate de uzurparea puterii în stat.

(6) Convenţiile internaţionale privind drepturile şi libertăţile omului au prioritate. Respectarea drepturilor omului, libertăţile civile şi politice la care RM este parte, trebuie să prevaleze faţă de orice alte discuţii secundare, ridicate în mod regulat de Tiraspol, având dreptul de a monitoriza liber şi fără îngrădiri.

(7) Liberalizarea politică a regiunii este vitală. Asigurarea dreptului la libera asociere, la libertatea de expresie şi la tratament egal şi nediscriminatoriu pentru cetăţenii Republicii Moldova, care locuiesc în regiune şi suspendarea neîntârziată a legilor locale care tratează societatea civilă drept ”agenţi străini” pe care-i vânează ca pe nişte duşmani ai poporului.

(8) Garanţiile. Republica Moldova trebuie să respingă categoric orice fel de garanţii unilaterale propuse în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, servind unor actori externi drept pretext şi instrument de intervenţie şi capturare a statului în condiţii de complicitate sau indiferenţă din partea unor organizaţii internaţionale.

(9) Accesul la comerţul internaţional este un privilegiu, nu un drept natural. Libertăţile economice şi accesul la pieţele internaţionale trebuie să fie condiţionate de respectul faţă de legislaţia şi ordinea de drept a Republicii Moldova. Lipsa de respect poate condiţiona suspendarea beneficiului oferit. Scopul Republicii Moldova este de a constitui un spaţiu economic, vamal, monetar şi fiscal unic pe întregul său teritoriu suveran, care include şi regiunea transnistreană, fără a prelungi regimul neviabil al sistemelor curente separate sau al preferinţelor speciale.

(10) Statutul special. Statutul special al regiunii transnistrene trebuie să fie aprobat prin lege organică de către Parlamentul Republicii Moldova, care să poată fi anulat numai printr-un referendum naţional validat de Curtea Constituţională a Republicii Moldova, organizat pe întreg teritoriul ţării. Orice statut de autonomie pentru Transnistria nu poate submina sau pune la îndoială suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova.

DW: Ministrul moldovean al Apărării, Anatol Şalaru, participă la summit-ul NATO de la Varşovia. Cum să înţelegem invitarea Moldovei la această reuniune importantă?

Participarea Republicii Moldova la summitul NATO e salutabilă şi utilă. Personal, cred că la summit ar fi putut participa şi preşedintele Republicii Moldova, nu doar ministrul Apărării, în virtutea unei prezenţe a Alianţei Nord-Atlantice mult mai active pe întregul său flanc estic şi a cererii tot mai mari de consolidare a stabilităţii şi securităţii statelor mici în faţa unui agresor extern care nu pare să se limiteze la mijloace convenţionale de război, ci să exploateze tactici hibride de purtare a războiului, tehnici de subminare a securităţii naţionale pe sectoare critice. Este de aşteptat ca Declaraţia finală să conţină menţiuni concrete cu privire la modalităţi de aprofundare a cooperării NATO cu partenerii săi estici, despre care vom putea şti abia după desfăşurarea acestui eveniment. Este de aşteptat ca acest summit să contribuie la dezvoltarea unor răspunsuri de securitate cerute de regiunile vulnerabile ale Alianţei (regiunea Mării Baltice, Europa Centrală şi Europa Orientală).

Republica Moldova are nevoie de o umbrelă solidă de securitate, care poate fi dezvoltată în cadrul parteneriatului special individual (IPAP) sau în direcţia aderării la NATO, dar asta depinde şi de politica uşilor deschise ale Alianţei şi a fermităţii clasei politice din Republica Moldova de a urma acest curs.

Sursa: Deutsche Welle