Agenda Summitului vizează, cu prioritate, adoptarea de măsuri privind consolidarea posturii de apărare şi descurajare a Alianţei, pe fondul multiplicării provocărilor de securitate, precum şi proiectarea stabilităţii în vecinătăţile estică şi sudică ale NATO.

Într-un comunicat de presă al administraţiei prezidenţiale din România, stat membru al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord din 2004, se anunţă că în cadrul Summitului se va pune un accent deosebit şi pe aprofundarea cooperării NATO cu partenerii estici, inclusiv Republica Moldova.

România susţine adoptarea unei declaraţii comune NATO-UE, care va contribui la structurarea parteneriatului strategic între cele două organizaţii şi sprijină eforturile NATO de consolidare a capacităţilor de apărare ale partenerilor Alianţei. În acest sens, în cadrul Summitului se va pune un accent deosebit şi pe aprofundarea cooperării NATO cu partenerii estici, în special Ucraina, Georgia şi Republica Moldova”, informează un comunicatul administraţiei prezidenţiale de la Bucureşti.

De asemenea, România pledează pentru creşterea atenţiei NATO asupra regiunii Mării Negre, precum şi pentru sprijinirea eforturilor Aliate în plan regional de asigurare a stabilităţii şi securităţii.

În cadrul Summitului NATO de la Varşovia vor fi organizate mai multe reuniuni în formatul Consiliului Nord-Atlantic, o reuniune a Comisiei NATO-Ucraina, precum şi o întâlnire în formatul Misiunii Resolute Support pentru Afganistan.

La Varşovia, ministrul Apărării Anatol Şalaru are planificate întrevederi bilaterale cu omologii săi din România, Letonia, Turcia, SUA şi Italia, în cadrul cărora părţile vor face un schimb de opinii privind consolidarea relaţiilor de colaborare pe segment militar.

De asemenea, ministrul Apărării se va întâlni cu oficiali din cadrul Alianţei, dar şi ţările partenere, în formatul Platformei de Interoperabilitate, iniţiativă la care Republica Moldova a fost acceptată în 2014, la Summit-ul NATO din Ţara Galilor, şi care vizează interacţiunea eficientă dintre militarii diferitelor ţări în cadrul operaţiunilor sub egida Alianţei Nord-Atlantice.