Semnarea acestui „memorandum privind întărirea relaţiilor în domeniul apărării şi securităţii între SUA şi Georgia” a avut loc în timpul întrevederii pe care secretarul de stat american John Kerry a avut-o miercuri în capitala Georgiei cu premierul georgian Ghiorghi Kvirikaşvili.

Acest parteneriat în domeniul apărării „reafirmă şi extinde cooperarea în materie de apărare şi securitate între Georgia şi SUA”, potrivit Departamentului de Stat american. „Parteneriatul nostru este de neclintit şi ferm. Poporul georgian a ales şi doreşte un viitor euro-atlantic. SUA susţin acest obiectiv”, a declarat John Kerry cu prilejul semnării acordului.

Vizita lui John Kerry la Tbilisi „întăreşte relaţiile noastre bilaterale”, a declarat la rândul său Ghiorghi Kvirikaşvili, care estimează că parteneriatul semnat 'este indispensabil pentru întărirea securităţii şi capacităţilor de apărare ale Georgiei'.

Secretarul de stat american efectuează o vizită de două zile în Georgia, înainte de a ajunge în Ucraina, pentru a le conferi încredere acestor ţări vecine Rusiei şi a le asigura de susţinerea NATO, înaintea unui summit al Alianţei în Polonia.

De asemenea, Kerry urmează să fie primit la Tbilisi de preşedintele georgian Ghiorghi Margvelaşvili, care va asista la reuniunea NATO împreună cu omologul său ucrainean Petro Poroşenko.

La fel ca Ucraina, Georgia speră să adere la NATO în pofida opoziţiei din partea Moscovei şi chiar dacă cele două ţări au dispute teritoriale cu puternicul lor vecin rus, care ocupă o parte din teritoriile lor.

Georgia a trecut printr-un scurt război cu Rusia în 2008, iar trupele ruse sunt de atunci poziţionate în Abhazia şi în Osetia de Sud, două regiuni separatiste ale Georgiei.

Îngrijorată de prezenţa forţelor NATO la frontierele sale, Rusia se opune în mod categoric aderării Georgiei la NATO.