Vasul participant la operaţiunile de căutare John Lethbridge, aparţinând Deep Ocean Search cu sediul în Mauritius, a adunat toate rămăşiţele umane reperate la locul prăbuşirii, a declarat comisia într-un comunicat.

„Nava s-a îndreptat apoi spre portul Alexandria pentru a preda aceste rămăşiţe medicilor legişti şi responsabililor de urmărire penală, urmând să se întoarcă la locul prăbuşirii pentru a efectua o nouă inspecţie completă a fundului mării şi căuta toate resturile umane”, a declarat comisia.

Căutările vor continua până când putem fi complet siguri că alte resturi umane nu se mai află la locul prăbuşirii.

Airbusul A320 al companiei egiptene, care efectua un zbor între Paris şi Cairo la 19 mai, s-a prăbuşit în mare din motive încă nedeterminate, cu 66 de persoane la bord.