Dar anul acesta ceva a fost diferit, şi nu este vorba numai de desemnarea primei femei candidat la preşedinţia SUA, Hillary Clinton.

Cursa electorală a scos în evidenţă o nouă scindare, nu între stânga şi dreapta, ci între „deschis” şi „închis”. „Americanismul, nu globalismul va fi deviza noastră”, a declarat cu patosul specific Donald Trump. Însă discursurile sale împotriva comerţului internaţional au găsit ecou în partidul rival, în aripa adepţilor lui Bernie Sanders, arată The Economist.

America nu este singura care cunoaşte această scindare. În toată Europa politicienii care au luat avânt sunt cei care susţin că lumea înconjurătoarea este plină de pericole şi ca naţiile deştepte sunt cele care se baricadează. Aşa au fost alese un guvern ultranaţionalist în Ungaria şi unul polonez care combină xenofobia cu nepăsarea faţă de normele constituţionale.

Partide populiste, adepte ale autoritarismului, se găsesc şi la stânga şi la dreapta şi au de două ori mai multă susţinere decât în 2000. Sunt partidele care guvernează sau fac parte din coaliţia care guvernează în nouă ţări din Europa.

Dar cea mai mare victorie a celor care militează împotriva globalizării a fost votul pentru Brexit din 23 iunie, când britanicii au ales să părăsească cea mai de succes piaţă unică pentru a da curs unor instincte de insulari.

Ştirile care alimentează curentul anti-globalizare vin zilnic. La capătul unei serii de atentate ce au loc în ultima vreme în Franţa şi Germania se află uciderea unui preot catolic într-o biserică din Normandia de doi tineri care s-au declarat adepţi ai Statului Islamic.

Ne confruntăm acum cu cel mai mare pericol pentru lumea liberă de la comunism încoace. Nimic nu contează mai mult decât să fie contracarat, potrivit jurnaliştilor de la The Economist.

Ziduri mai înalte înseamnă standarde de viaţă mai scăzute

Miza este dezvoltarea economică din ultimele şapte decenii care s-a sprijinit pe sistemul de instituţii, reguli şi alianţe iniţiat de SUA. Aşa a fost reconstruită Europa după război, a fost doborâtă Cortina de Fier şi, prin conectarea Chinei la economia globală, s-a reuşit cea mai mare reducere a sărăciei din istorie.

O lume plină de ziduri ar fi mai săracă şi mai periculoasă. Dacă Europa se fărâmiţează şi America se izolează, alte puteri, mai puţin benigne, vor veni să le ia locul.

Nu-i de mirare că Vladimir Putin îl susţine pe Trump, după ce acesta a declarat că ar putea să nu apere ţările baltice, aliaţi ai SUA în NATO, în faţa unei ameninţări ruseşti.

Cei care vor să ridice ziduri au făcut deja mult rău. Marea Britanie pare să se îndrepte spre recesiune, după ce a optat pentru ieşirea din UE. Dacă francezii ar alege-o preşedinte pe naţionalista Marine Le Pen anul viitor şi apoi ar vota şi ei desprinderea de blocul comunitar, UE s-ar putea prăbuşi.

Cu Trump lider al celei mai mari economii din lume care ameninţă să blocheze noi acorduri comerciale, să le arunce pe fereastră pe cele existente şi să iasă din Organizaţia Mondială a Comerţului dacă nu obţine ce vrea, nicio firmă care face comerţ cu exteriorul nu va putea să treacă liniştită în 2017.

Clinton trebuie susţinută de toţi adepţii deschiderii

Pentru a-i contracara pe cei care vor să ridice ziduri va fi nevoie de o retorică mai puternică, de politici mai îndrăzneţe şi de tactici mai deştepte.

Apărătorii lumii deschise trebuie să aibă pledoarii mai directe. Trebuie să le amintească votanţilor de ce NATO e importantă pentru America, de ce UE e importantă pentru Europa, cum liberul schimb şi primirea străinilor îmbogăţesc o naţiune şi că pentru combaterea eficientă a terorismului este nevoie de cooperare.

Prea mulţi prieteni ai globalizării bat în retragere şi se bâlbâie vorbind despre un „naţionalism responsabil”. Mai există o mână de politicieni, printre care Justin Trudeau în Canada şi Emmanuel Macron în Franţa, care se luptă pentru deschidere. Aşa trebuie să facă toţi cei care cred în această cale.

Tot ei trebuie însă şi să fie conştienţi că există zone în care globalizarea trebuie îmbunătăţită. Odată cu liberul schimb apar şi mulţi perdanţi iar un proces rapid de imigraţie poate perturba nişte comunităţi.

Dar nu zidurile sunt răspunsul la aceste probleme, ci politici îndrăzneţe care să conserve beneficiile deschiderii şi să atenueze efectele adverse. Bunurile şi serviciile trebuie să circule liber, dar trebuie totodată întărită plasa de siguranţă pentru a oferi oportunităţi şi celor care îşi pierd slujbele în acest proces.

Pentru a gestiona fluxul de imigranţi, e nevoie de investiţii în sistemul public şi de asigurarea de locuri de muncă şi pot fi impuse şi limitări ale imigraţiei, aşa cum şi regulile comerţului internaţional permit ţărilor să limiteze importurile.

În ceea ce priveşte tacticile pe care ar trebui să le adopte politicienii pro-deschidere, care se regăsesc şi în partide de stânga şi în cele de dreapta, acestea pot varia de la ţară la ţară. De exemplu, în Olanda şi Suedia partidele de centru s-au aliat pentru a-i împiedica pe naţionalişti să ajungă la putere. O alianţă similară a fost încheiată şi în Franţa pentru a-l învinge pe liderul Frontului Naţional Jean-Marie Le Pen în alegerile prezidenţiale din 2012. Marea Britanie ar putea avea şi ea nevoie de un partid de centru.

În America, unde e miza cea mai mare, răspunsul trebuie să vină din interiorul partidelor existente. Republicanii care vor să reziste curentului anti-globalizare ar trebui să o sprijine pe Clinton. Şi ea însăşi, acum că a obţinut nominalizarea, trebuie să militeze clar, nu echivoc, pentru deschidere. Faptul că şi l-a ales vicepreşedinte pe Tim Kaine, un adept al globalizării care vorbeşte şi spaniola, e un semn bun. Dar scorurile din sondaje sunt îngrijorător de strânse.

Viitorul ordinii mondiale liberale depinde de succesul lui Hillary Clinton, concluzionează jurnaliştii britanici.