La întrebarea dacă sunt „pentru sau contra organizării unui referendum” în Grecia, 54% dintre persoanele chestionate au răspuns „contra”, 38% au răspuns „pentru”, iar 8% nu au răspuns, potrivit anchetei institutului Alco, efectuată pe un eşantion reprezentativ de 1.000 de persoane, între 27 şi 30 iunie, şi publicată de cotidianul Parapolitika.

Potrivit acestui sondaj, 48,3% dintre subiecţi sunt "în favoarea menţinerii" ţării în UE, 39,4% „pentru ieşirea ei”, iar 12,3% nu au răspuns.

Tradiţional proeuropeni, numeroşi greci şi-au pierdut în ultimii ani încrederea în UE după şapte ani de măsuri de austeritate extrem de dure impuse de creditorii internaţionali ai ţării, UE şi FMI.

Sondajul Alco a fost efectuat la un an după organizarea la 5 iulie 2015 de către stânga radicală Syriza, la putere, a unui referendum privind măsurile de austeritate impuse la acea dată de creditorii ţării.

Cu prilejul consultării populare, 62% dintre greci au răspuns „nu” măsurilor, cum recomandase premierul Alexis Tsipras care a subliniat însă că votul negativ „nu înseamnă o rupere de Europa, ci revenirea la Europa valorilor şi a democraţiei”.

O săptămână mai târziu, Alexis Tsipras a fost nevoit să accepte prelungirea măsurilor de austeritate, ţara aflându-se în pragul falimentului.