Instaurarea stării de urgenţă a fost anunţată de preşedintele Erdogan miercuri seară, într-o intervenţie televizată, după o reuniune de aproape cinci ore a Consiliului de securitate naţională.

Preşedintele Erdogan, care a declanşat epurări în masă în instituţiile de stat după tentativa eşuată de puci, a insistat că instaurarea stării de urgenţă este în deplină conformitate cu Constituţia şi nu încalcă statul de drept sau libertăţile cetăţeneşti fundamentale.

Măsura le va permite preşedintelui şi guvernului să ocolească parlamentul în adoptarea de noi legi şi să limiteze ori să suspende drepturi şi libertăţi atunci când consideră necesar.

Conform Constituţiei, guvernul turc poate declara stare de urgenţă după consultări cu Consiliul naţional de securitate.

Potrivit articolului 120 din Constituţie, această măsură poate fi luată în situaţii de „acte de violenţă şi distrugere pe scară largă împotriva ordinii democratice” sau de „grav colaps al ordinii publice”. În timpul stării de urgenţă, preşedintele are dreptul de a conduce şedinţele guvernului.

Starea de urgenţă poate fi declarată pe întreg teritoriul ţării sau doar în părţi din teritoriu, pentru o perioadă de cel mult şase luni, care poate fi prelungită.

Ordinul este trimis direct parlamentului, care, dacă se află în vacanţă, este convocat imediat. Marea Adunare Naţională poate ridica starea de urgenţă, îi poate modifica durata sau, la solicitarea guvernului, o poate prelungi cu patru luni.

Imediat după intrarea în vigoare a măsurii, guvernul condus în continuare de preşedinte poate emite decrete cu putere de lege, ce trebuie înaintate parlamentului în aceeaşi zi şi care nu pot fi contestate la Curtea Constituţională.

Articolul 15 din Constituţie prevede că, în timpul stării de urgenţă, drepturile fundamentale pot fi suspendate integral sau parţial.

Pot fi introduse măsuri care contravin garanţiilor constituţionale fundamentale, cu condiţia însă a respectării dreptului internaţional.

Rămâne în vigoare interdicţia execuţiilor sumare şi pedepsei capitale, cu excepţia situaţiilor de război.

De asemenea, rămâne ilegală obligarea cetăţenilor de a-şi face publice afilierea religioasă, obiecţiile de conştiinţă sau opiniile, ca şi aplicarea de pedepse pentru acestea.

Pedepsele nu pot fi aplicate retroactiv, iar prezumţia de nevinovăţie rămâne în vigoare, nicio persoană neputând fi declară vinovată decât în urma unui proces.