Scurgerea a început luni după-amiază şi părea rezolvată luni noaptea, dar conducta s-a spart din nou marţi, apele menajere ajungând pe râul Los Angeles, care se varsă în Oceanul Pacific.

Scurgerea a putut fi oprită marţi după-amiază, a declarat Tonya Durrell, purtătorul de cuvânt al departamentului pentru lucrări publice al oraşului Los Angeles.

Toate plajele din Long Beach şi o parte din Seal Beach au fost închise, în timp ce se fac analize ale calităţii apei.

Înotul în ocean este interzis cel puţin până joi în aceste locuri, a declarat pentru AFP, Nelson Kerr, de la departamentul pentru sănătate din Long Beach, unul dintre cele mai frecventate porturi din Statele Unite, după cel din Los Angeles.

„Este cea mai mare scurgere din istoria recentă", a declarat Kerr. Scurgerea a provenit de la o ţeavă veche din 1920 care va fi reparată, a spus la rândul său, Tonya Durrell.

Mulţi locuitorii din cartierul unde s-a produs scurgerea au constatat că apa era murdară în reţelele lor de canalizare şi însoţită de un miros neplăcut.