Comisia de anchetă condusă de egipteni a declarat într-un comunicat că, după reparaţii, CVR poate fi folosit pentru a se extrage informaţii ce ar putea elucida motivele care au stat la baza prăbuşirii pe 19 mai a avionului Airbus A320 în Mediterana, cu 66 de persoane la bord.

Flight Data Recorder (FDR), care înregistrează toţi parametrii de zbor, se află în curs de reparaţii la laboratoarele Biroului francez de Anchete şi Analize (BEA).

Dispozitivele Cockpit Voice Recorder (CVR) şi Flight Data Recorder (FDR) au fost recuperate „în bucăţi” în iunie de nava John Lethbridge, aparţinând companiei franceze Deep Ocean Search (DOS).

Ipoteza atentatului, avansată iniţial de Egipt, a cedat teren în favoarea celei a unei defecţiuni tehnice: alerte automate au fost emise de aparat cu două minute înainte de prăbuşire, semnalând fum în cabină, într-o toaletă şi sub cabina piloţilor, precum şi o defecţiune a computerului care gestionează comenzile.