Totuşi pacientul ar fi intrat în contact non sexual cu o rudă decedată la sfârşitul lunii iunie şi pe care a îngrijit-o de această boală, astfel încât CDC au în vedere o nouă cale de contagiere. Bărbatul decedat în vârstă de 70 de ani avea în sânge "un nivel neobişnuit de ridicat al virusului", potrivit CDC.

Potrivit unui comunicat al CDC, rata virusului din sângele bărbatului era de 100.000 mai mare, decât cea constatată în alte eşantioane de sânge prelevate de la persoanele infectate. Medicul Erin Staples, epidemiolog la CDC, a declarat că încă nu se ştie cum a fost transmis virusul între aceste două persoane, membre ale aceleiaşi familii.

Echipele iau probe de ţânţari din jurul caselor ambelor pacienţi — noul caz infectat şi cel decedat — pentru a fi examinaţi, deşi nu există dovezi că specia Aedes aegypti, care transmite Zika să fi ajuns în Utah.

Noul pacient prezintă totuşi semne de ameliorare, potrivit medicilor. Este vorba de al 8-lea caz diagnosticat în Utah; cel anterior se referea la un pensionar care contractase Zika în timpul unei călătorii în străinătate şi care suferea de inimă. Un nou caz înregistrat în Utah (SUA) suscită alerta privind o nouă cale de transmitere a virusului Zika, alta decât prin înţepătura de ţânţar sau prin relaţii sexuale cu un pacient, au informat luni Centrele pentru Control şi Prevenire a Bolilor (CDC) din SUA.