„Germania şi UE au o poziţie clară: respingem categoric pedeapsa cu moarea. Introducerea pedepsei cu moartea în Turcia ar însemna, în consecinţă, sfârşitul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului german, Steffen Seibert, într-o conferinţă de presă.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a sugerat, duminică seară, că Turcia ar putea reintroduce această pedeapsă. De fapt, primele declaraţii în acest sens a fost făcută sâmbătă de ministrul turc al Sănătăţii. Ulterior, oamenii care au ieşit pe stradă au scandat că vor pedeapsa cu moartea.

În timpul manifestaţiei de duminică, din Istanbul, oamenii au strigat din nou „Vrem pedeapsa cu moartea”. Răspunsul lui Erdogan nu s-a lăsat aşteptat.

„Vă auzim cererea. Într-o democraţie, poporul primeşte orice ar cere”, a afirmat preşedintele turc. „Nu vom întârzia această decizie prea mult timp”, a dat asigurări Erdogan.

El a anunţat că va contacta partidele de opoziţie, pentru a ajunge la o poziţie asupra pedepsei cu moartea. Turcia nu a mai executat nicio persoană din 1984, iar pedeapsa capitală a fost abolită în 2004, în cadrul negocierilor de aderare a Turciei la Uniunea Europeană.