Turcia a suferit patru lovituri de stat în ultimii 56 de ani, cu sute de mii de persoane executate ca urmare a tulburărilor politice. Forţele armate se consideră ca fiind un protector al democraţiei turceşti, o filozofie bazată pe idealuri străvechi fundamentate de Mustafa Kemal Ataturk - fondatorul Republicii Turcia.

Până în acest moment, în Turcia s-au înregistrat patru incidente majore în care şefii armatei au decis să intervină pentru a-şi asigura continuitatea idealurilor lor.

Lovitura de stat din 1960

Prima lovitură de stat a avut loc în 1960, atunci când armata a răsturnat cu succes Guvernul, pe fondul tensiunilor din ţară. În această perioadă, guvernul turc era acuzat că încearcă să islamizeze ţara. Administraţia a început să redeschidă moschei şi noi şcoli religioase, cerând oamenilor să se roage în limba arabă, şi nu în turcă. De asemenea, au fost impuse legi noi privind media şi s-au interzis articolele critice la adresa guvernului.

După o perioadă de nelinişte, premierul Menderes a fost forţat să folosească legea marţială. Guvernul a fost în cele din urmă răsturnat, iar preşedintele, prim - ministrul şi mai mulţi membri ai cabinetului au fost arestaţi. Menderes a fost executat.

Cu toate că nu a fost o lovitură de stat , evenimentele din 1970 au contribuit la intervenţia militară din anii următori. Turcia s-a confruntat cu o recesiune, ceea ce a provocat proteste în stradă cu demonstraţii de multe ori violente şi atacuri din partea organizaţiilor de dreapta.

După intervenţia armatei, premierul Suleyman Demirel a demisionat şi a fost instituit un guvern de dreapta interimar .
 
Anii 1970 au reprezentat o perioadă de tulburări politice şi sociale imense în Turcia, cu mii de oameni ucişi şi 11 prim-miniştri schimbaţi.
 
Lovitura de stat din 1980
 
O lovitură de stat militară a fost anunţată la televizor, în septembrie 1980, atunci când armata a restabilit legea marţială. Actualul guvern a fost dizolvat şi ofiţerul de marină Bulend Ulusu a devenit prim-ministru pentru trei ani, înainte de a fi urmat de Turgut Ozal.
 
Deşi a existat o oarecare stabilitate oferită de legile militare, mii de oameni au fost executaţi, torturaţi sau au dispărut în timpul acestei perioade .
 
Lovitura de stat din 1997

După ce Partidul Islamist al Bunăstării a preluat puterea în anul 1996, forţele armate au impus o serie de politici pe care guvernul a trebuit să le aprobe.

În următorul an au fost puse în aplicare modificări importante în Turcia, precum interzicerea vălului în universităţi şi un program de educaţie de opt ani - cu scopul de a se asigura faptul că tinerii nu se înscriu la şcolile religioase. Premierul Necmettin Erbakan a demisionat şi a primit o interdicţie de cinci ani de la politică.

Lovitura de stat din 2016

În 2016, administraţia preşedintelui Recep Tayyip Erdogan a denunţat o tentativă de lovitură de stat militară, promiţând că va opune rezistenţă şi că autorii revoltei vor fi pedepsiţi.

Armata turcă a anunţat vineri seară că a preluat controlul asupra ţării pentru a „reda libertatea şi democraţia”, promiţând că toate acordurile internaţionale vor fi respectate. 

La momentul actual, „situaţia din Turcia este sub control în totalitate”, a anunţat sâmbătă după-amiază premierul Benali Yildirim, după confruntările militare soldate cu 265 de morţi, între o facţiune a armatei care a încercat înlăturarea Administraţiei Recep Erdogan şi alte structuri ale serviciilor de securitate.