„Eram în balcon la un hotel cu vedere spre Promenade des Anglais şi am văzut oameni care mergeau să sărbătorească 14 Iulie, apoi dintr-odată un camion s-a îndreptat în direcţia mulţimii'', a povestit pentru AFP Gutjahr, contactat telefonic din Berlin.

„El conducea foarte încet, ceea ce era surprinzător'', a adăugat jurnalistul independent. „După el s-a luat un motociclist, care circula în spatele lui şi care a încercat să-l depăşească şi chiar să deschidă portiera dinspre partea şoferului camionului'', a explicat Gutjahr, care a făcut o înregistrare video cu smartphone-ul său, utilizată de canalul public german ARD. ''Motociclistul a căzut însă sub roţile camionului'', a explicat jurnalistul german.

„Am văzut, de asemenea, doi poliţişti care trăgeau asupra camionului'', a precizat martorul. „Şi, în acel moment, şoferul camionului început să circule cu viteză şi a intrat în zigzag în mulţime. Apoi, timp de 15-20 de secunde s-au auzit tirurile mai multor arme'', a continuat el, precizând că scena la care el a fost martor a durat în total „60 de secunde, nu mai mult''. El a adăugat că a coborât apoi în stradă, unde a văzut cum oamenii erau cuprinşi de panică şi că 12 corpuri neînsufleţite zăceau pe pământ.

„Era un haos absolut'', „oamenii urlau”', a declarat un jurnalist pentru AFP, Robert Hollawy, care asista la festivităţi. „Am văzut oameni loviţi şi fragmente zburând peste tot'', a povestit el.

Cel puţin 84 de persoane au fost ucise în acest nou atentat sângeros în Franţa. Cel puţin doi copii sunt morţi şi alţi peste 50 sunt spitalizaţi.