Amintim că Ziua Naţională a Franţei s-a încheiat tragic la Nisa. Un bărbat aflat la volanul unui camion a intrat cu acesta pe o distanţă de doi kilometri în mulţimea de oameni care urmăreau în stradă focurile de artificii. Acesta a ieşit, apoi, din maşină şi a tras în mulţime. Ministrul francez de Interne a confirmat, mai târziu, că atacatorul a fost ucis de către poliţişti. Potrivit presei, ar fi vorba despre o persoană cu cetăţenie tunisiană şi franceză, în vârstă de 31 de ani, posibil locuitor al Nisei. Autorităţile vor acum să afle dacă avea sau nu complici.