Generalul Asim Bajwa, directorul general al departamentului de media al Armatei pakistaneze, a anunţat într-un mesaj pe reţeaua de socializare Twitter asasinarea lui Umar Narai, cunoscut şi sub numele de Khalifa Umar Mansoor sau Khalid Khurasani.

Armata americană a confirmat efectuarea unor atacuri aeriene antiteroriste în provincia estică afgană Nagarhar, fără a conferi însă alte detalii.

Mişcarea talibanilor pakistanezi nu a făcut nici un comentariu oficial. Unul dintre membrii grupării a declarat că gruparea a decis să nu facă nici un fel de declaraţie până când nu va fi ales un nou succesor.

Atacul cu drone, împotriva unui lider insurgent a fost al doilea de acest fel, în mai puţin de două luni. În mai, Mullah Mohammad Akhtar Mansour, liderul Mişcării Talibane Afgane, a fost ucis, de asemenea, de o dronă.

Mişcarea Talibană Afgană poartă un război împotriva statului Pakistan. Umar Mansoor a revendicat atacul ce a avut loc în anul 2014 la Şcoala Publică a Armatei din Peshawar, din nordul Pakistanului, în care au murit cel puţin 132 de copii, precum şi atacul de la Universitatea Bacha Khan din Charsadda, din 20 ianuarie, anul curent, în care au murit 22 de persoane.