Conform investigaţiilor OIM, se presupune că 3.694 de imigranţi fie au murit, fie au dispărut în primele şase luni ale acestui an. Cifra arată o creştere cu 18% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a declarat directorul general al OIM, William Swing.

Traseul cel mai periculos pentru cei care fug rămâne Marea Mediterană în cazul imigranţilor care se îndreaptă spre Europa, unde 2.905 persoane au murit sau au fost declarate dispărute până la sfârşitul lunii iunie a acestui an. Marea lor majoritate — mai mult de 2.500 — s-au înecat în drumul lor din Africa spre Italia, a precizat OIM.

Directorul general al OIM a mai afirmat că se teme că numărul victimelor va creşte în mod semnificativ în lunile de vară.