Premierul neozeelandez, John Key, şi secretarul de Stat american pentru Afaceri Externe, John Kerry, sunt de asemenea prezenţi în tribuna de onoare.

La paradă participă 3.200 de soldaţi, 55 de avioane, 30 de elicoptere şi 212 vehicule, prin intermediul cărora se aduce în acest an un omagiu tuturor formelor de angajament, fie ele ale armatei, ale forţelor de securitate internă sau ale serviciului civic, în faţa ameninţării teroriste.

În cadrul festivităţii vor defila, de asemenea, reprezentanţii vamali, care au mai participat în anul 1919 la paradă, şi cei ai Administraţiei Penitenciarelor, pentru care acest lucru va fi o premieră.

Australieni şi neozeelandezi - inclusiv maori în costume tradiţionale - sunt în centrul atenţiei în acest an, în semn de omagiu pentru participarea lor în Bătălia de pe Somme în anul 1916.

Parada se desfăşoară în condiţii de maximă securitate, peste 11500 de poliţişti şi jandarmi fiind mobilizaţi la Paris.