„Nu putem prelungi starea de urgenţă pe termen nelimitat, nu ar avea niciun sens. Ar însemna că nu mai suntem o republică în care domnia legii se aplică în orice circumstanţe”, le-a declarat Hollande jurnaliştilor, în interviul tradiţional acordat de şeful statului cu ocazia Zilei Naţionale.

Autorităţile franceze au prelungit de două ori măsura stării de urgenţă, ultima dată până la 26 iulie, invocând necesitatea de a asigura securitatea celor două mari evenimente sportive găzduite de Franţa în această perioadă, Euro-2016 la fotbal şi Turul ciclist.

Într-un raport publicat pe 9 iunie de Federaţia internaţională a drepturilor omului (FIDH) se arăta că starea de urgenţă instituită în Franţa după atentatele din luna noiembrie de la Paris a determinat o diminuare a libertăţilor individuale, fără ca autorităţile să demonstreze eficienţa acestei măsuri excepţionale.

FIDH critica îndeosebi un control „dezechilibrat şi insuficient” al măsurilor restrictive şi sublinia că arestul la domiciliu, percheziţiile sau desfiinţarea de asociaţii scapă oricărui control judecătoresc, care nu poate fi exercitat decât post factum.