„Sperăm … că vom fi martorii primelor condamnări, chiar şi în faza judecării în lipsa, a lui Ianukovici şi a oamenilor cheie ai regimului său … Vom face tot posibilul pentru ca aceste dosare să ajungă în instanţele de judecată din această toamnă”, a spus Iurcişin.

El a menţionat că Biroul Procurorului General are instrumentele necesare pentru a începe urmărirea penală a foştilor oficiali guvernamentali.

Reamintim, pe 6 iunie, Procurorul General al Federaţiei Ruse a declarat că refuză să-l aresteze şi să-l predea Ucrainei pe ex-preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici.

Viktor Ianukovici a fugit din Ucraina, în februarie 2014, în timpul protestelor în masă din Piaţa Independenţei, unde participanţii au cerut demisia sa. În luna februarie 2015, Rada Supremă l-a privat de titlul de preşedinte al Ucrainei.

Ianukovici a fugit în Rusia, unde locuieşte şi în prezent. Între timp, în Ucraina, împotriva sa au fost iniţiate o serie de dosare penale. El este acuzat de uciderea în masă a cetăţenilor, deturnare de fonduri, preluarea puterii prin mijloace neconstituţionale, acţiuni menite să răstoarne ordinea constituţională. Potrivit datelor Procuraturii Generale a Ucrainei, decizia cu privire la înăbuşirea Maidanului a fost luată de Ianukovici, care a transmis ordinul ministrului de Interne al Ucrainei de la acea vreme, Vitali Zaharcenko şi secretarului Comisiei de Securitate şi Apărare Naţională, Andrei Kliuev.

În primul său interviu pentru mass-media occidentală, în iunie 2015, Ianukovici a declarat că este foarte recunoscător preşedintelui Vladimir Putin, pentru faptul că i-a salvat viaţa.