Martori prezenţi la locul incidentului au declarat că un atentator sinucigaş cu maşină-capcană a atacat o clădire a administraţiei locale kurde din Tel Abyad, oraş care s-a aflat sub controlul grupării Stat Islamic şi a fost capturat anul trecut de miliţiile kurde Unităţile de Apărare ale Poporului (YPG).

„O explozie puternică a lovit miercuri localitatea Tel Abyad, cauzând moartea a zece persoane, dintre care doi paznici kurzi, şi rănind alte nouă, dar bilanţul ar putea creşte din cauza gravităţii rănilor”, a indicat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO, organizaţie non-guvernamentală cu sediul la Londra).

Oraşul Tel Abyad este situat în provincia Raqqa, capitala de facto a grupării jihadiste Stat Islamic.

Un responsabil local a precizat pentru AFP că vehiculul a explodat în faţa administraţiei autonome kurde, aflată pe principala stradă din Tel Abyad.
Prin preluarea controlului asupra acestui oraş, kurzii sirieni au tăiat legătura vitală între Turcia şi teritoriile controlate de jihadiştii SI, în special zona Raqqa.

Campania condusă de SUA împotriva Statului Islamic în Siria s-a intensificat în această lună, după ce o alianţă formată din miliţii, inclusiv YPG, au lansat o ofensivă majoră împotriva grupării jihadiste la Manbij, oraş din nordul Siriei.

Miliţiile YPG controlează deja o fâşie neîntreruptă de 400 km de-a lungul frontierei turco-siriene.

Coaliţia internaţională împotriva grupării SI condusă de către SUA în Siria acordă ajutor Unităţilor de Apărare ale Poporului în lupta împotriva grupării jihadiste. Turcia consideră însă că YPG reprezintă aliaţii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), formaţiune considerată organizaţie teroristă de către Turcia, Uniunea Europeană şi SUA.