Sturgeon va purta discuţii, de asemenea, cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, şi cu deputaţii europeni.

Aceasta a spus că este hotărâtă să protejeze interesele Scoţiei în Europa.

Premierul scoţian spera să îl întâlnească şi pe preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, însă acesta din urmă a spus că o discuţie nu este adecvată în acest moment.

Europarlamentarul scoţian Alyn Smith a declarat, înaintea discuţiilor pe care urmează să le aibă Sturgeon la Bruxelles, că există multă bunăvoinţă faţă de Scoţia în capitala UE.

"Uşile sunt deschise la Bruxelles şi există bunăvoinţa de a discuta cu Scoţia", a declarat el pentru BBC Radio Scoţia.

Prim-ministrul Nicola Sturgeon a ţinut, în Parlamentul Scoţiei, un discurs cu privire la rezultatul referendumului din Marea Britanie, ocazie cu care a afirmat că ieşirea din UE ar fi împotriva voinţei poporului scoţian.

Oficialul scoţian a mai spus că perioada de trei luni de criză politică până la nominalizarea unui nou premier al Regatului Unit va provoca şi mai multe pagube economiei britanice.

În cadrul referendumului privind apartenenţa Marii Britanii la UE, majoritatea populaţiei din regiunea Scoţiei a votat în favoarea rămânerii în Blocul comunitar.