Mai multe zboruri interne şi internaţionale erau prevăzute începând cu ora locală 09:00 (06:00 GMT), potrivit website-ului aeroportului Atatürk. La primele ore ale zilei de miercuri au fost reluate deja aterizările pe aeroportul din Istanbul, conform unor pasageri citaţi de canalul de televiziune CNN Türk.

La scurt timp după atac, al cărui autor este bănuit a fi organizaţia jihadistă Stat Islamic (SI), sute de zboruri de pe sau către aeroportul Atatürk au fost anulate sau amânate.

Trei atacatori sinucigaşi au atacat marţi seară, în jurul orei locale 21:30, zona de sosiri a aeroportului internaţional din Istanbul, cel puţin 36 de persoane murind şi alte circa 150 fiind rănite.

Premierul turc Binali Yildirim a vizitat aeroportul la scurt timp după atac. La rândul său, şeful statului turc Recep Tayyip Erdogan a condamnat atacul terorist asupra unor civili nevinovaţi. „Cerem lumii, în special ţărilor occidentale, să adopte o poziţie fermă contra terorismului”, a spus Erdogan marţi noaptea, în urma acestui atac.

Departamentul de Stat al SUA emisese luni o avertizare privind o ameninţare sporită existentă în Turcia.