Liderii din Franţa, Germania şi Italia au recomandat din nou Marii Britanii, luni seară, să anunţe clar ieşirea din Uniunea Europeană, subliniind că nu este timp de pierdut, informează France Info.

„Este esenţial să nu se piardă timp în abordarea problemei ieşirii Marii Britanii din UE", a declarat preşedintele Franţei, François Hollande, într-o conferinţă de presă comună cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, şi premierul Italiei, Angela Merkel.

„Suntem de acord să nu existe discuţii formale sau informale cu Marea Britanie până când nu va fi depusă o solicitare adresată Consiliului European în sensul ieşirii din UE", a afirmat, la rândul său, Angela Merkel.

Ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schauble: UE nu poate ignora ce s-a întâmplat în Marea Britanie. Mulţi cetăţeni nu cunosc ce înseamnă UE

Uniunea Europeană nu poate trece peste referendumul din Marea Britanie „ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic", atrage atenţia ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schauble, subliniind că nemulţumirea cetăţenilor europeni este cauzată de faptul că nu înţeleg total ce se întâmplă la nivelul UE.

Am spus înaintea referendumului că, indiferent de rezultat, pur şi simplu nu putem continua ca înainte în Europa", a declarat Wolfgang Schauble, citat de site-ul agenţiei Reuters.

„Trebuie să ne concentrăm eforturile pentru ca Europa să se acomodeze cu ideea că din ce în ce mai mulţi oameni - nu doar din Germania, din Marea Britanie, Grecia, Danemarca sau Franţa - nu înţeleg complet ce activităţi avem", a subliniat Schauble.

Ministrul german al Finanţelor a atras atenţia că celelalte 27 de state membre UE nu trebuie să reacţioneze la referendumul britanic continuând să promoveze riscurile.

Ministrul britanic al Finanţelor, George Osborne: Marea Britanie trebuie să invoce activarea Articolului 50 doar când va fi pregătită.

Ministrul britanic al Finanţelor a anunţat că M. Britanie nu trebuie să invoce activarea Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona pentru a părăsi Uniunea Europeană decât la momentul oportun, dând asigurări că economia ţării este pregătită să înfrunte turbulenţele provocate de noua decizie.

„Marea Britanie este singura poate activa Articolul 50. Din punctul meu de vedere, nu ar trebui să facem acest lucru decât atunci când vom avea o viziune clară privind noile aranjamente pe care le dorim cu vecinii noştri europeni", a explicat George Osborne, potrivit Le Figaro.

El a adăugat că economia britanică este „pregătită să înfrunte ceea ce rezervă viitorul", în contextul în care există îngrijorări la nivelul pieţelor financiare cu privire la consecinţele ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.