Marşul Gay Pride, care a avut loc fără incidente în fiecare an începând din 2003 cu excepţia anului trecut, a fost anulat vineri, însă sute de poliţişti au fost totuşi desfăşuraţi în Piaţa Taksim.

Cel puţin şapte activişti au fost reţinuţi, au spus protestatarii, în timp ce poliţia i-a urmărit pe alţii până pe străzi adiacente, dintre care unele închise traficului.

Potrivit AFP, poliţia a reţinut pentru scurt timp şi o eurodeputată germană şi un parlamentar ecologist din legislativul Germaniei.

Între 200 şi 300 de persoane se adunaseră duminică în mici grupuri în centrul celui mai mare oraş din Turcia.

Biroul guvernatorului Istanbulului a spus săptămâna trecută că marşul a fost anulat din cauza îngrijorărilor privind ordinea publică. Securitatea în oraş este deja foarte ridicată după o serie de atentate cu bombă în ultimele luni de care au fost acuzaţi jihadiştii Statului Islamic şi militanţii kurzi.

Un grup de tineri ultranaţionalişti ameninţase cu violenţe dacă marşul se desfăşura în continuare, spunând că este imoral.

Duminica trecută, forţele de ordine din Istanbul au folosit gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc pentru a dispersa un marş pentru transsexuali, care a fost de asemenea interzis.