Majoritatea scoţienilor au optat joi pentru rămânerea în Uniunea Europeană, contrar rezultatului global la referendumul privind UE din Marea Britanie.

Şefa executivului din Scoţia, Nicola Sturgeon, a afirmat vineri că rezultatele referendumul „arată clar că poporul scoţian îşi vede viitorul în cadrul Uniunii Europene”.

La referendumul de independenţă din 2014 scoţienii au optat pentru rămânerea în cadrul Regatului Unit.

Înainte de referendumul de joi, Partidul Naţional Scoţian (SNP), condus de Nicola Sturgeon, a anunţat că va avea loc o altă consultare populară în cazul în care Scoţia va fi nevoită să iasă din UE împotriva voinţei sale.

„Sunt sigur că Nicola Sturgeon va aplica manifestul SNP'' în cazul unui vot global privind ieşirea Regatului Unit din UE, a declarat la BBC Alex Salmond, predecesorul Nicolei Sturgeon.

Toate circumscripţiile electorale scoţiene au votat joi, în proporţie de 62%, pentru rămânerea în UE, iar 38% în favoarea Brexit.