Ministrul de Externe, Mevlut Cavusoglu, a declarat presei că se va deplasa la Bruxelles pentru a marca această ocazie, însoţit de colegii săi de la Afaceri Europene, Omer Celik, şi Justiţie, Bekir Bozdag, pentru a se întâlni cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

„Ne vom deplasa la Bruxelles pentru deschiderea acestui capitol şi pentru a discuta de asemenea despre impasul privind dosarul eliminării vizelor" pentru cetăţenii turci care vor să călătorească în spaţiul Schengen, a spus el.

Chestiunea aderării Turciei la UE a fost una dintre principalele sperietori folosite de susţinătorii ieşirii Marii Britanii din UE în campania pentru referendumul care are loc.

Capitolul 33 vizează chestiunile bugetare şi financiare.

Negocierile privind aderarea Turciei la UE, deschise în 2005, trenează de ani de zile. Însă ele au fost relansate în urma acordului semnat în martie între Ankara şi Bruxelles în încercarea de a bloca afluxul de imigranţi spre continentul european.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a ameninţat totuşi că va denunţa acest acord dacă nu obţine eliminarea vizelor pentru sejururi de scurtă durată în cazul cetăţenilor turci care vor să călătorească în UE, măsură prevăzută sub anumite condiţii.

Miercuri seară, invocând lentoarea procesului european în general, Erdogan a ameninţat chiar cu posibilitatea ca ţara sa să organizeze un referendum privind oportunitatea de a continua sau nu procesul de aderare UE.

„Vrem să continuăm discuţiile privind scutirea de vize, însă UE trebuie să îşi respecte promisiunile", a spus la rândul său ministrul turc de Externe.

El a adăugat că „în condiţiile actuale", Turcia, care se confruntă cu o amplificare violentă a conflictului kurd, nu-şi poate permite să îşi revizuiască legislaţia antiteroristă, considerată prea extinsă, aşa cum cere Uniunea Europeană.