„Ţara care ne-a garantat securitatea” — în virtutea acordului semnat în 1994 între Moscova, Londra şi Washington în schimbul renunţării de către Kiev la arsenalul nuclear — „ne-a înfipt cuţitul în spate”. „Asta este trădare”, a subliniat Nadia Savcenko, aflată pentru prima dată în hemiciclul de la Strasbourg, alături de reprezentanţi ai parlamentelor naţionale din cele 47 de state membre ale Consiliului Europei, notează agerpres.

La întrebarea, dacă Consiliul European poate să restabilească Rusia în drepturi, care i-au fost limitate după anexarea Crimeii în 2014 şi agresiunile în estul Ucrainei, Savcenko a răspuns că Rusiei multe i se iartă. „Noi avem Transnistria, Abhazia, Osetia, Cecenia, Daghestan – aceasta este politica imperiului Rus”, a spus Savcenko, scrie Pravda.

„Poftele aristocraţilor, dictatorilor întotdeauna cresc şi acum aceştia au ajuns în Ucraina. În cazul în care va trece linia, fără să arătăm că Rusiei că trebuie să se oprească, atunci poimâine Rusia va avea graniţe comune cu Franţa, Anglia, Germania, iar pe urmă, poate, chiar şi cu SUA. Eu nu cred că Europei îi va plăcea să aibă vecini urşii care au ieşit din Taiga”, a adăugat deputatul.

Savcenko a mai declarat că urşii în Taiga, poate sunt stăpâni în regiune, însă când trec graniţele, ei sunt dresaţi. „De aceia eu cred că Europa şi toată lumea civilizată trebuie să demonstreze Rusiei o poziţie clară şi puternică, şi că pentru greşelile sale trebuie să răspundă, iar pentru crimele sale trebuie să fie pedepsită”, a conchis deputatul ucrainean.