Eroina naţională a Ucrainei începe acum o nouă viaţă în politică. Şi, cum ne-au aratat imaginile întoarcerii sale la Kiev, din cauza celor doi ani petrecuţi într-o închisoare din Rusia, această femeie a căpătat un mare sprijin din partea publicului.

Dar acest drum, care a început cu faptul că ea a fost capturata de rebelii prorusi din estul Ucrainei şi deferita unui proces în Rusia, s-a dovedit a fi traumatic.

„Preşedintele Putin a numit decizia sa de gratiere a Nadiei un act uman, dar când am menţionat acest lucru Nadiei Savcenko, ea a rabufnit”, scrie jurnalistul BBC.

Savcenko: Vă spun din start că acesta este un act de cinism, nu de umanism. Am fost răpita, au încercat să-mi rupa vointa, m-au inchis in puscarie. Şi el vorbeşte despre act de umanism? Faptul că preşedintele (rus) încearcă să pozeze drept un pacificator şi  binefacator – este o ipocrizie dezgustatoare, minciuna şi caracter mic.

BBC: În timpul detenţiei sale, Nadia Savcenko a devenit femeia de care este mândra toata ţara ei. Graţie caracterului puternic, al determinării, pentru mulţi a devenit un simbol al revoluţiei din Ucraina. Acum, pentru că este liberă, îi va fi desigur foarte greu sa răspunde acestor aşteptări. Şi ea a recunoscut că viata de politician este, uneori, chiar mai complicata decât viaţa unui soldat.

Dar în puterea caracterului ei nu am nicio îndoială. Amintiti-va cum a reacţionat la procesul rusesc. Şi în timpul detenţiei ea a organizat greve ale foamei, din care, potrivit ei, corpul ei se recuperează până în prezent.

Savcenko: Cred că poporul ucrainean are nevoie de astfel de eroi. Cei care lupta, care nu cedeaza. Doar asa am fost în stare să supravieţuiasc în închisoare. Era mai uşor să nu mananc, decat sa mananc. Iar gardienii nu puteau înţelege asta, şi îi speria. Era o forma de lupta cu inamicul, iar aceasta lupta mi-a dat putere.
 
În armată, Nadia Savcenko a deschis larg portile pentru femei şi acum nu se teme să-şi arate radicalismul nici în politică. S-a oferit deja să poarte discuţii cu rebelii pro-rusi. De asemenea, ea mi-a spus că războiul ucrainean se poate termina şi mâine, trebuie doar voinţa politică.

Savcenko: Am intrat în luptă pentru a-mi apăra ţara. Acum am intrat în lupta politică. Dacă este o luptă cu toată lumea, atunci aşa să fie. Dacă nu, atunci e o lupta împotriva tuturor. Dar eu voi lupta pentru Ucraina.
 
Nadia Savcenko a spus că eliberarea sa o datorează ţarii sale. Acum ea s-a întors, devenind o forţă nouă şi puternică şi totodată imprevizibilă în politica ucraineană.