Potrivit lui, aceste încercări au fost inspirate de „serviciile speciale ale unor ţări străine”.

„Până la sfârşitul lui aprilie 2015, planul era ca, aruncând în aer două poduri, să fie creată o „republică populară basarabeană” în nouă raioane. Am confiscat atunci o grămadă de documente care indicau faptul că a existat deja şi un candidat pentru şefia Basarabiei de Sud. Potrivit datelor dezvăluite, planul prevedea inclusiv intrarea „omuleţilor verzi” de pe teritoriul Transnistriei şi apoi destabilizarea situaţiei din Moldova, România şi intrarea în Europa cu război hibrid”, a spus preşedintele SBU.

Griţak a mai declarat ca SBU a desfăşurat în primăvara lui 2015 trei operaţiuni în regiunea Odesa şi că datorită acestor intervenţii, şansele separatismului au fost reduse la minim în această regiune.
 
De asemenea, şeful SBU a declarat că Rusia finanţează activităţile extremiste din Ucraina. Potrivit lui, unii dintre politicienii din regimul Ianukovici de „al doilea şi al treilea nivel” se întâlnesc în secret cu reprezentanţi ai fostelor elite politice ucrainene care au fugit în Rusia şi primesc de la ei şi din partea serviciilor speciale finanţări şi alt sprijin pentru destabilizarea situaţiei din Ucraina.

Vasili Griţak a adăugat că, în cursul anului trecut, în afara regiunii Donbas din Ucraina au fost neutralizate activităţile a 26 grupuri de sabotaj şi recunoaştere şi prevenite mai mult de 10 atacuri teroriste.