Potrivit acestuia, „nave (militare) americane intră din când în când în Marea Neagră". "Desigur, noi nu suntem de acord cu acest lucru care va duce, fără îndoială, la planificarea unor măsuri de răspuns", a subliniat diplomatul rus.

Mass-media de stat ruse au relatat că distrugătorul USS Porter DDG 78 a intrat în Marea Neagră cu câteva zile în urmă în cadrul unei operaţiuni de rutină, fapt ce a suscitat iritarea Moscovei pentru că recent acesta a fost echipat cu un nou sistem de rachete, scrie Reuters.

Distrugătorul american va participa la exerciţii bilaterale cu nave ale ţărilor partenere, ca parte a operaţiunii Atlantic Resolve.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, declarase la 19 mai că Alianţa discută posibilitatea creşterii activităţii sale în Marea Neagră.

Referitor la prezenţa portavionului USS Harry Truman în Marea Mediterană, Andrei Kelin a remarcat că aceasta intervine înaintea summitului NATO de la Varşovia şi reprezintă „o demonstraţie de forţă". Recent, presa internaţională a relatat că USS Harry Truman, care tocmai a îndeplinit o misiune de opt luni în Golful Persic, se află de vinerea trecută în compania portavionului USS Dwight Eisenhower, trimis să-l înlocuiască. Prezenţa lor simultană în Mediterana coincide cu manevrele NATO organizate în Europa de Est şi în Turcia pentru a valida planuri adoptate anul trecut.