Nostalgic sau doar pragmatic în pregătirea unor viitoare trupe militare, Vladimir Putin a reuşit până acum să atragă peste 100 de elevi care s-au înscris în Iunarmia, denumirea în limba rusă a „Armatei tinere”, după cum anunţă cotidianul britanic Daily Mail.

Antrenament serios

Cei 104 tineri înscrişi în noua armată pionierească înfiinţată la ordinul preşedintelui rus au parte de o pregătire militară şi fizică riguroasă, antrenamentele desfăşurându-se sub supravegherea unor instructori din armată.

Prima grupare Iunarmia a fost creată în Iaroslav, cadeţii care vor absolvi cursurile urmând să fie trimişi în toată Rusia pentru a înfiinţa noi centre de pregătire.

Jurământul tinerilor cooptaţi în grupare specifică: „Jur să ţintesc spre victorie în studii şi în sport, să duc o viaţă sănătoasă, să mă pregătesc pentru serviciul militar şi pentru muncă, pentru binele Ţării Mamă, sa cinstesc memoria eroilor care au luptat pentru libertate şi independenţa Ţării Mamă, să fiu un adevărat patriot şi un cetăţean demn al Rusiei”.

Pregătirea adolescenţilor din „Armata tânără” include exerciţii fizice, dar şi şedinţe de folosire a armamentului, de dezasamblare şi asamblare a unui pistol mitralieră, salturi cu paraşuta, ca şi şedinţe de teorie cu lecţii de istorie militară şi tactică de luptă.

De altfel, Iunarmia este prinsă sub umbrela Societăţii de Suport Voluntar pentru Armată, Forţele Aeriene şi Marină, un ONG care gestionează centre de antrenament pentru tinerii care vor să se instruiască temeinic înainte de a se alătura forţelor militare din Rusia.

În stilul lui Hitler

Criticii preşedintelui Putin au postat deja comentarii pe internet prin care compară armata de tineri a „ţarului de la Kremlin” cu Hitlerjugend, gruparea de tineri nazişti care erau antrenaţi să urmeze orbeşte ordinele dictatorului german.

Comparaţia a stârnit imediat reacţii din partea oficialilor din armata rusă, generalul Aleksandr Kolmakov susţinând că reînvierea unei tradiţii de pregătire patriotică şi militară a copiilor şi tinerilor are rolul „de a creşte o generaţie care să trateze istoria Rusiei cu afecţiune, care se vor dovedi buni şi responsabili, gata să construiască un viitor luminos pentru ei şi pentru patrie”.

Grupele de recruţi Iunarmia sunt create pentru adolescenţi cu vârste între 14 şi18 ani, dar selecţia începe încă de la 10 ani.

Valentina Melnikova, liderul unei organizaţii pentru respectarea drepturilor militarilor ruşi a afirmat că noua armată de copii a lui Putin este construită în mod ilegal. „Încercarea de a militariza copiii este o încălcare a drepturilor acestora”, spune activista.