Sawers, care a demisionat de la conducerea MI6 (serviciile de informaţii externe) în 2014, şi Evans, care a fost şeful MI5 (serviciile de informaţii interne) până în urmă cu trei ani, au avertizat că un eventual Brexit (ieşirea Marii Britanii din UE) ar putea afecta schimbul de informaţii între Regatul Unit şi ţările vecine.

''Contraterorismul este un joc de echipă şi Uniunea Europeană este cel mai bun cadrul disponibil. Nici o ţară nu poate reuşi pe cont propriu'', au afirmat cei doi într-un articol publicat în cotidianul Sunday Times.

Electoratul britanic este chemat să se pronunţe în cadrul unui referendum pe 23 iunie în legătură cu rămânerea sau ieşirea Marii Britanii din UE, o decizie cu ramificaţii în materie de comerţ, investiţii, apărare şi politică, ce se întind mult dincolo de graniţele ţării. Britanicii sunt împărţiţi în mod egal între cei care vor să rămână în UE şi cei care vor să iasă din blocul comunitar, potrivit sondajelor de opinie.

Securitatea naţională a devenit un câmp de luptă important între cele două tabere de când peste 150 de persoane au fost ucise în atentatele de la Paris şi Bruxelles revendicate de Statul Islamic.

Cei care vor părăsirea blocului comunitar cred că ieşirea din UE va face ca ţara să aibă un control mai mare ale graniţelor sale. Cei care susţin menţinerea ţării în UE, inclusiv premierul conservator David Cameron, sunt de părere că UE ajută la coordonarea schimbului de informaţii.