La Fort McMurray, 88.000 de oameni şi-au abandonat casele şi nu ştiu ce vor mai găsi la întoacere. Unul dintre localnici, care a lăsat o cameră de supraveghere pornită şi conectată la telefonul mobil, a putut vedea cum flăcările îi fac scrum locuinţa. Ferestrele au luat foc la doar 20 de minute după plecarea familiei sale; curând, geamurile se aud spărgându-se, iar vâlvătaia se întinde spre întreaga casă. În doar câteva secunde, în imagine nu se mai vede decât fumul gros şi negru.

Este scenariul repetat la indigo în cazul a aproape 2.000 de case din Fort McMurray.

Dintre cei evacuaţi, mulţi sunt acum în adăposturi aflate şi la sute de kilometri distanţă. Pe alţii, flăcările i-au încolţit pe şosea, undeva în nordul oraşului. Un convoi de 1.500 de maşini, escortat de poliţie, a fost nevoit să se oprească din cauza focului. Flăcările de pe marginea drumului erau mai înalte decât blocurile cu zeci de etaje, aveau chiar şi 60 de metri înălţime.

Şi-au continuat drumul abia după ce au primit ajutorul pompierilor. Se poate spune că au avut şi ceva noroc - vântul şi-a schimbat momentan direcţia şi focul a putut fi domolit în zonă.

„Continuăm să monitorizăm îndeaproape situaţia, pentru că temperaturile sunt ridicate şi direcţia vântului se schimbă rapid. În continuare, le cerem tuturor evacuaţilor să aibă mare grijă,” spune Justin Trudeau, premierul Canadei.

Statul Alberta are cele mai mari rezerve de petrol din lume după Venezuela şi Arabia Saudită, dar incendiul i-a redus deja producţia cu o treime. Începând de duminica trecută, flăcările au devastat o suprafaţă de 1.000 de kilometri pătraţi.