Juncker este aşteptat la un forum economic internaţional ce se va desfăşura în iunie la Sankt Petersburg, prima vizită a preşedintelui Comisiei Europene în Rusia în contextul în care cele 28 de state membre ale UE urmează să decidă dacă menţin sau nu sancţiunile economice la adresa Moscovei.

Uniunea Europeană îşi menţine politica de sancţiuni la adresa Rusiei şi restricţiile vor fi ridicate doar dacă Moscova îşi va respecta angajamentele asumate în cadrul aşa-numitelor Acorduri de pace de la Minsk cu privire la criza din Ucraina, a declarat luni, în cadrul unui briefing de presă, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, care nu a vrut să spună dacă Juncker va avea o întrevedere tete-a-tete cu preşedintele rus Vladimir Putin.

Uniunea Europeană a impus prima dată sancţiuni la adresa Federaţiei Ruse după ce Moscova a anexat peninsula ucraineană Crimeea, în martie 2014, şi le-a înăsprit după ce Kremlinul a acordat sprijin forţelor separatiste proruse din estul Ucrainei, în războiul împotriva armatei ucrainene.

În urmă cu 10 zile, reprezentanţi ai UE au declarat că nu este clar dacă Juncker, care a pledat pentru relaţii mai bune cu Rusia, va accepta invitaţia Kremlinului, cu toate că oficialităţi ruse se aşteptau ca acesta să participe.