Într-un interviu cu Indiana Radio, politicianul a spus că în astfel de cazuri actualul preşedinte american Barack Obama ar trebui să discute direct cu liderul rus, Vladimir Putin. La început, Washington ar trebui să răspundă la astfel de incidente pe cale diplomatică, a adăugat Trump.

„Şi dacă asta nu merge, eu ştiu … la un moment dat e nevoie sa tragem. Este o ruşine. O ruşine şi lipsă de respect complet pentru ţara noastră şi preşedintele Obama”, a declarat Trump.

Propunerea lui Trump de a doborî avioanele de luptă ruseşti a fost făcută după ce, pe 29 aprilie, un Su-27 al Forţelor Aeriene ruse a efectuat o manevra periculoasă în apropiere de un aparat spion american RC-135. Avionul de vânătoare rusesc a efectuat o „acrobaţie” pe cerul Mării Baltice, la doar 30 de metri de aeronava americană.

Oficialii americani au catalogat incidentul drept unul periculos, care putea duce la o escaladare a tensiunilor dintre Rusia şi Statele Unite.