Oficialul citat, rămas sub protecţia anonimatului, face parte din echipa egipteană de investigaţie şi a examinat personal rămăşiţele la morga din Cairo.

El a spus că toate cele 80 de resturi umane aduse la Cairo sunt de mici dimensiuni. „Nu există nici măcar o parte de corp întreagă — cum ar fi un braţ sau un cap", a adăugat el, precizând că „explicaţia logică pentru acest lucru este că s-a produs o explozie".

Totuşi, anchetatorii nu au descoperit până acum urme de explozibil, potrivit Reuters.

Pe de altă parte, potrivit unui oficial egiptean din domeniul aviaţiei, citat de BBC, autorităţile egiptene nu au observat ca avionul EgyptAir să fi făcut vreun viraj brusc şi să-şi fi schimbat direcţia înainte de a ieşi de pe radare. 
Avionul Airbus A320 efectua o cursă Paris-Cairo, având 66 de persoane la bord, când a dispărut de pe radar în noaptea de miercuri spre joi.

Ministrul apărării elen, Panos Kammenos, a spus anterior că avionul a făcut un viraj de 90 de grade, apoi unul de 360 de grade, înainte de a se prăbuşi în mare.

Nici EgyptAir, nici Ministerul Aviaţiei Civile nu au făcut niciun comentariu privind ultimele manevre ale aparatului.

Explicaţia pentru această discrepanţă între evaluările oficialilor eleni şi egipteni din domeniul aviaţiei privind prăbuşirea nu este clară.