„Capacităţile” militare ruseşti în Siria „sunt aproape aceleaşi sau aproape identice” celor existente înaintea anunţării retragerii parţiale de către preşedintele rus, a indicat colonelul Steve Warren, purtător de cuvânt al coaliţiei internaţionale (Operation Inherent Resolve) care acţionează împotriva grupării Stat Islamic (SI).

Ruşii „continuă să aibă forţe aeriene acolo, ei continuă să aibă forţe terestre, ei continuă să aibă artilerie”, a indicat colonelul Warren. „Ei au, de asemenea, forţe speciale care acordă consiliere şi asistenţă forţelor siriene”, a adăugat el.

Dar bombardamentele aeriene ruseşti sunt în prezent mai orientate împotriva jihadiştilor din gruparea Stat Islamic (SI) decât împotriva grupurilor rebele care i se opun lui Bashar al-Assad, a admis colonelul Warren. „Iniţial, doar o mică parte din loviturile lor vizau ţinte ale SI”, a declarat el. „În ultimele săptămâni, majoritatea loviturilor lor au fost îndreptate mai degrabă spre SI”, a adăugat Warren.

Purtătorul de cuvânt al OIR a confirmat că forţele ruseşti au construit o „bază avansată” la Palmira (centru), oraşul pe care forţele siriene l-au recucerit în martie de la gruparea Stat Islamic. „Este prea devreme pentru a şti dacă este vorba despre o instalare pe termen îndelungat sau scurt”, a precizat el. Dar aceasta conferă ruşilor „un cap de pod pentru o prezenţă mai stabilă în regiune”, a estimat colonelul.

Ministerul Apărării din Rusia negase miercuri, prin vocea purtătorului său de cuvânt, generalul Igor Konaşenkov, că Rusia ar construi o bază militară la Palmira, susţinând că este vorba de o „tabără provizorie de genişti” care participă la deminarea oraşului antic şi al suburbiilor acestuia.

Încă din aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că Rusia îşi menţine o „prezenţă militară considerabilă” în Siria.

De la declanşarea revoltei împotriva regimului de la Damasc în martie 2011, războiul a făcut peste 270.000 de morţi în Siria şi a dus la strămutarea a milioane de persoane, provocând o criză umanitară majoră în regiune şi în Europa.

Un proces internaţional, coprezidat de Rusia şi SUA, este în curs pentru a încerca găsirea unei soluţii conflictului. Convorbirile au fost întrerupte în aprilie, dar emisarul ONU şi-a exprimat optimismul miercuri cu privire la posibilitatea unei reluări a acestora la Viena.

Coaliţia internaţională împotriva SI condusă de SUA bombardează aproape zilnic poziţiile jihadiştilor în ţară.