„Very High Readiness Joint Task Force”, elementul central decis la summit-ul NATO din 2014 şi pachetul de măsuri care îl însoţeşte, ar fi prea vulnerabilă în faza iniţială de detaşare planificată pentru Polonia sau Statele Baltice, au declarat pentru FT doi generali NATO familiarizaţi cu planurile logistice şi militare ale Alianţei.

Decizia Rusiei de a suplimenta semnificativ forţele sale din Kaliningrad- enclava baltică dintre Polonia şi Lituania- şi concentrarea de echipamente militare ruseşti la graniţele de nord-vest face ca forţa de reacţie a NATO (5.000 de militari- n. red.) să poată fi depăşită chiar înainte ca aceasta să poată fi gata de luptă dacă s-ar decide trimiterea acesteia „la est de Oder ( peste graniţa estică a Germaniei- n. red.)”, afirmă cei 2 generali.

Această deficienţă a stat la baza deciziei de reechilibrare a forţelor reprezentată de suplimentarea trupelor staţionate permanent pe flancul estic al NATO.

La următorul summit NATO, care este organizat în iulie la Varşovia, statele membre ale Alianţei sunt aşteptate să aprobe o serie de decizii care să contribuie la o mai bună echipare a forţelor NATO în scopul apărării teritoriului, nu doar al descurajării. Este o decizie, afirmă FT, care demonstrează cât de îngrijorată este Alianţa de posibilitatea unei confruntări cu Rusia în Europa 

Miniştrii de Externe ai statelor NATO urmează să se întâlnească la Bruxelles în această săptămână pentru finalizarea punctelor de pe agenda următorului summit NATO.

Una dintre măsurile care sunt luate foarte serios în considerare se referă la decizia de amplasare a 4 batalioane NATO, fiecare furnizat de către un singur stat membru al Alianţei, în cele 3 state baltice- Estonia, Letonia şi Lituania- şi în Polonia.

Potrivit unui înalt diplomat polonez, această măsură ar fi „minimum absolut” care trebuie luat în actualul context geopolitic.

Deşi limitat ca utilitate la soluţie de prim-răspuns în cazul activării prevederilor „articolului 5” al Tratatului Alianţei- război deschis în care este implicat un stat membru NATO care atrage automat răspunsul colectiv al tuturor celor 28 de state membre, Very High Readiness Joint Task Force rămâne o componentă esenţială a apărării colective, insistă oficialii Alianţei.

„Very High Readiness Joint Task Force a fost creat ca instrument în cadrul articolului 4 (situaţii- n. red.) şi rămâne un instrument valabil, pe care îl luăm în considerare în toate planificările noastre”, afirmă generalul de brigadă Krzysztof Krol, adjunctul polonez al Corpului Multi-Naţional Nord-Est al NATO.

„Vârful de lance” este folositor în evitarea ca situaţii prevăzute de art.4- tulburări civile sau infracţiuni comise la graniţă- să escaladeze în conflicte armate, afirmă generalul Krol. „Planul a fost conceput ca reacţie la ameninţările hibride din zonele noastre de operaţii şi poate fi gradat în funcţie de gravitatea situaţiilor din teren”, adaugă generalul polonez.

Oficialii NATO cred că Rusia va apela în viitor la acest gen de tactici hibride pentru a submina, manipula sau incita oponenţii înainte de declanşarea deschisă a unui conflict, aşa cum a procedat în Ucraina.

Un purtător de cuvânt al Alianţei a insistat să precizeze că Very High Readiness Joint Task Force este pregătit ca reacţie rapidă în toate scenariile posibile, inclusiv în situaţiile prevăzute de art.5, dar a admis că măsurile tactice ale Rusiei au complicat situaţia.

„Rusia deţine rachete anti-aeriene şi anti-navale, staţionate atât pe uscat cât şi pe apă, dar şi o importantă flotă aeriană, staţionată atât în Kaliningrad, cât şi în alte regiuni, care este capabilă să acopere zone imense”, afirmă oficialul NATO.

„Aceste concentrări militare ale Rusiei ridică provocări de care suntem deplin conştienţi şi pe care le luăm în considerare în planificările noastre. Ţinem cont de toate aceste aspecte pe măsură ce ne întărim şi ne modernizăm capacităţile de apărare şi de descurajare. Vom face tot ceea ce este necesar, se va vedea asta la Varşovia, să înlăturăm pericolele care se ridică şi să apărăm toţi aliaţii”, asigură purtătorul de cuvânt NATO.