Orbita cu numărul 100.000 a avut loc luni între orele 04:35 şi 06:10 GMT.

În total, cele 100.000 de orbite desfăşurate în aproape 20 de ani, însumează aproximativ 4,6 miliarde de kilometri, adică distanţa aproximativă de la Pământ la planeta Neptun sau de zece ori distanţa de la Pământ la Marte şi înapoi.

Primul modul al staţiei orbitale, Zarea, a fost lansat în spaţiu la 20 noiembrie 1998, iar până în prezent ISS s-a extins ajungând la 15 module care cântăresc peste 400 de tone.

În prezent echipajul ISS este format din 6 astronauţi, dintre care trei ruşi, doi americani şi un britanic.

Staţia spaţială se află pe orbită la distanţa de 400 de kilometri şi realizează o orbită completă în jurul Pământului în 90 de minute.