Regina Elisabeta şi prinţul Philip, în vârstă de 94 de ani, au sosit la această sărbătoare într-o caleaşcă trasă de cai. Ei au fost întâmpinaţi de fiul lor, prinţul Charles, împreună cu prinţul William, soţia sa, Kate, şi prinţul Harry.

Trupe de cavalerie militară şi civilă din toată lumea s-au întrecut în numere de spectacol cât mai inedite. S-a remarcat coregrafia unui grup de călăreţi în timpul prestaţiei lui Andrea Bocelli.

Kylie Minogue i-a dedicat reginei piesa „I Believe in you”. Concomitent cu interpreta, dresorul francez Jean-Francois Pignon şi-a demonstrat măiestria în compania unor ponei.

900 de cai au participat la evenimentul care a fost organizat pentru a evidenţia dragostea suveranei pentru aceste animale. Regina îşi va sărbători în mod tradiţional ziua de naştere printr-o paradă organizată la Londra în onoarea sa, la 11 iunie, cunoscută sub numele de „Trooping the Colour”.