Barack Obama i-a îndemnat pe studenţi să nu regrete o ipotetică epocă de aur americană, menţionând că „bunele timpuri de altădată nu au fost chiar aşa de bune", referindu-se la discriminările rasiale, sărăcie sau rolul femeii în societate.

„Lumea este mai interconectată ca oricând”, a declarat liderul de la Casa Albă. „A construi ziduri nu va schimba cu nimic situaţia", a adăugat el, luând în derâdere propunerea emblematică a lui Donald Trump de a ridica un zid la frontiera cu Mexicul.

Fără să pronunţe numele omului de afaceri, Barack Obama a spus că niciun zid nu va putea opri epidemiile de Zika sau Ebola şi nici nu va rezolva problemele de competitivitate legate de mondializare.

„Asta nu ne va stimula economia şi nici nu ne va îmbunătăţi securitatea. A-i izola sau denigra pe musulmani sau a sugera să fie trataţi diferit la graniţă este nu doar împotriva valorilor noastre, dar şi a ce suntem”, a continuat preşedintele SUA. „Asta contrazice faptul că creşterea noastră, inovaţiile noastre, dinamismul nostru au fost întotdeauna hrănite de capacitatea noastră de a-i atrage pe cei mai buni din cele patru colţuri ale lumii”, a mai spus el.

Barack Obama i-a denunţat apoi pe oamenii politici care, în opinia sa, resping în numele corectitudinii politice ştiinţa şi raţiunea.

„În politică este ca în viaţă: ignoranţa nu este o virtute”, a spus el. „Nu-i grozav să nu ştii despre ce vorbeşti. Asta nu are nimic de a face cu faptul de a fi sincer sau a spune adevărul ori a lupta împotriva corectitudinii politice. Este doar că nu ştii despre ce vorbeşti", a adăugat Barack Obama, într-o referinţă clară la Donald Trump care se laudă că este un candidat incorect politic.

Preşedintele Statelor Unite a participat la ceremonia de înmânare a diplomelor de la universitatea Rutgers, în New Jersey, îmbrăcat într-o togă roşie cu negru. El a profitat de acest prilej pentru a-i critica pe studenţii care, în 2014, au protestat şi au făcut să fie anulată vizita republicanei Condoleezza Rice, fost secretar de stat al preşedintelui George W. Bush, din cauza rolului ei în declanşarea războiului din Irak.