„În acest stadiu, nu pot spune că avem multă speranţă”, a declarat el presei turce la finalul unei întrevederi pe această temă cu comisarul european pentru negocieri în vederea extinderii, Johannes Hahn.

Acest proiect de acord face parte dintr-un pact mai larg vizând limitarea fluxului de migranţi.

Volkan Bozkir, care a făcut această declaraţie pentru posturile de televiziune turce, a respins din nou o relaxare a legislaţiei antiteroriste turce în contextul în care ţara sa se confruntă din vara lui 2015 cu atacuri ale rebelilor kurzi.

Reforma acestei legislaţii este cerută de Bruxelles printre cele 72 de criterii care trebuie îndeplinite pentru a ajunge la un acord.

Opt soldaţi turci au fost ucişi vineri în urma unei operaţiuni militare în sud-estul Turciei împotriva rebelilor din Partidul muncitorilor din Kurdistan (PKK), care se luptă din 1984 cu forţele de la Ankara.

„Fiecare ţară are lucruri în privinţa cărora poate ceda şi lucruri în privinţa cărora nu poate face acest lucru”, a afirmat ministrul. „Comisia (Europeană) trebuie să ajute Turcia pentru a putea depăşi” diferendul între părţi, a spus el.

„Credem că toate instituţiile europene trebuie să înţeleagă cât de critică este situaţia actuală”, a estimat ministrul turc.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a criticat joi ipocrizia UE, refuzând o modificare a legii antiteroriste.

Aceste tensiuni ameninţă prin ricoşeu acordul privind migraţia încheiat în martie între UE şi Ankara. Scutirea de vize până la finalul lui iunie este cerută de Turcia pentru a continua să aplice acest pact care a reuşit deja să frâneze fluxul de migranţi spre nordul Europei