Publicaţia americană îl citează pe un comentator rus, Konstantin Bogdanov, care a scris pe Lenta.ru că bazele antirachetă din Europa de Est ar putea accelera chiar panta către un război nuclear în cazul unei crize.

„Vor deveni inevitabil ţinte prioritare în eventualitatea unui război nuclear, posibil chiar ţinte pentru lovituri preventive. Ţări precum România, care găzduiesc sistemul antirachetă american, ar putea deveni singurele victime, în timp ce Statele Unite s-ar reconcilia apoi cu Rusia „pe ruinele fumegânde ale elementelor est-europene din scutul antirachetă”, a scris analistul rus.

Orice redesfăşurare a unor rachete cu capacităţi nucleare în Europa Centrală ar putea duce totul la status quo-ul nervilor întinşi din anii 80, scrie New York Times citând declaraţii făcute ieri de purtătoarea de cuvânt a MAE rus, care a acuzat SUA că încalcă tratatul din 1987 referitor la forţele nucleare cu rază medie de acţiune. Preşedintele Putin a avertizat că Rusia s-ar putea retrage din acest tratat, în timp ce Statele Unite au acuzat anul trecut Rusia că încalcă tratatul pentru că nu a declarat raza de acţiune reală a două tipuri de rachete, menţionează New York Times.

În toamnă, reaminteşte publicaţia americană, oficiali ruşi din domeniul securităţii au părut să sugereze şi un alt răspuns militar la sistemul apărării antirachetă – o dronă submarină, care ar putea transporta şi detona un mecanism nuclear în apele Mării Negre, ceea ce ar provoca un tsunami radioactiv care să inunde şi să contamineze oraşele de coastă. Informaţia s-ar fi scurs în timpul unei reuniuni de securitate la nivel înalt, când o cameră de televiziune ar fi surprins accidental schiţa acestei arme.

„Submarinul ar anihila importante obiective economice ale unui inamic din zona de coastă, provocând garantat pierderi inacceptabile pe teritoriul ţării prin formarea unei arii vaste de contaminare radioactivă, incompatibilă cu desfăşurarea unei activităţi militare, economice sau de alt tip pentru o lungă perioadă de timp”, afirma textul care însoţea schiţa surprinsă „accidental” de obiectivul camerei de filmat.