Judecătorul Teori Zavascki „a respins cererea de suspendare a procesului'' prezentată marţi seară de apărarea Dilmei Rousseff, a declarat un purtător de cuvânt al înaltei instanţe.

Procurorul general al Braziliei, José Eduardo Cardozo, a cerut marţi Curţii Supreme să anuleze procedurile de destituire a Dilmei Rousseff, în contextul în care Senatul se va pronunţa cu privire la trimiterea în judecată a şefei statului.

Anterior, preşedintele în exerciţiu al Congresului Deputaţilor (camera inferioară a parlamentului brazilian), Waldir Maranhao, şi-a retras decizia controversată de anulare a procedurii de destituire a Dilmei Rousseff.

Luni, Maranhao declarase că la votul din 17 aprilie au fost mai multe nereguli procedurale şi că respectivul vot ar constitui o antepronunţare care aduce atingere „dreptului la deplină apărare a preşedintei”. Deputaţii brazilieni au aprobat cu 367 de voturi din 513 procedura de destituire a preşedintei Dilma Rousseff, însă ultimul cuvânt îl va avea Senatul.

Dilma Rousseff, lidera Partidului Muncitorilor, este bănuită că a manipulat conturile publice pentru a fi realeasă în 2014 în funcţia de preşedinte al Braziliei. Potrivit opoziţiei, Rousseff ar fi determinat bănci de stat să suporte cheltuieli suplimentare neînscrise în buget în 2014 şi 2015. Ea ar fi „cosmetizat'' în mod intenţionat conturile publice pentru a disimula amploarea deficitelor şi a favoriza realegerea sa în 2014, făcându-se vinovată de un „delict de responsabilitate'', prevăzut în Constituţie.

Şefa statului brazilian a răspuns că toţi predecesorii ei au recurs la această practică şi a denunţat o procedură „fără bază legală'', care ar masca o „tentativă de lovitură de stat'' instituţională.